Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, cinstită prin Liturghie oficiată la miezul nopții de Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni
7:24, luni, 7 decembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: episcop petru

Pe 7 decembrie 2020, duminică noaptea înspre luni, cu ocazia pomenirii Sf. M. Mc. Ecaterina, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni.
Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii, Egumena Arsenia (Bordeniuc), dimpreună cu obştea monahală, dar și de credincioșii prezenți ce au venit s-o cinstească pe Sf. M. Mc. Ecaterina.
După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul, a ținut un consistent cuvânt de învățătură duhovnicească, desprins din frumoasa viață a pătimitoarei mucenițe Ecaterina.
După aceasta, Preasfinția Sa, a felicitat obștea monahală și credincioșii prezenți, dar mai cu seamă pe acele surori creștine, omagiate, care poartă numele Sf. M. Mc. Ecaterina.
Menționăm în mod deosebit faptul că cei prezenți au avut binecuvântata ocazie să se închine unui inel sfânt, asemenea inelului care i-a fost dăruit de Hristos, Sfintei Ecaterina, în semn de logodire duhovnicească cu Mirele Ceresc. Această sfințenie deosebită a fost adusă de Preasfințitul Petru, din Țara Sfântă, chiar de la mănăstirea din Muntele Sinai, unde se află Sfintele moaște ale muceniței Ecaterina.
La final, maica stareţă, Egumena Arsenia, a mulţumit sufleteşte Preasfinţiei Sale pentru oficierea Sfintei Liturghii la acest aşezământ monahal, rămânând recunoscătoare cu întreaga obște şi pentru sfaturile şi îndemnurile părinteşti ce au fost oferite în cuvântul predicatorial.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/


















Pe 16 martie, 2021, în seara zilei de marţi a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
Pe 15 martie, 2021, în seara zilei de luni a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
Pe 14 martie 2021, în Duminica lăsatului sec de brânză, numită şi Duminica Iertării sau a Izgonirii lui Adam din rai,...
Pe 7 martie 2021, în Duminica lăcatului sec de carne, numită şi Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
28 februarie 2021, în Duminica fiului risipitor, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf....
Pe 21 februarie 2021, în Duminica vameșului și-a fariseului, la miezul nopții, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta...
Pe 7 februarie 2021, în Duminica a XXXV-a după Cincizecime, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre” și este sărbătorit Sfântul Ierarhul Grigore...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău