Sfânta și Marea Vineri | Semnificație | Sf. Ilarion Felea

Omenirea vrea pace, doreşte pace, se roagă pentru pace, suspină şi strigă după pace. Şi pacea tot întârzie… Întârzie, pentru că pace în lume nu va fi decât atunci când Hristos nu va mai fi răstignit între tâlhari. Când cei răi nu vor mai răstigni pe cei buni; când cei buni prin virtuţile lor vor îmblânzi pe cei răi.

Să ascultăm un cuvânt cu putere de trezire duhovnicească, o omilie impresionantă la sfânta și mare zi de Vineri, Vinerea Patimilor. SFÂNTA ȘI MAREA VINERI | SEMNIFICAȚIE | SF. ILARION FELEA

O zi cât un veac

«Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe sine pentru ea.» (Efes. 5:25)

Sunt în istoria omenirii zile mai lungi decât veacurile, mai lungi şi decât mileniile. O astfel de zi este şi Vinerea Patimilor, urmată de ziua învierii Domnului: zi mare, zi lungă, cât mileniile istoriei, pentru că în ziua aceasta s-a întemeiat aşezământul mântuirii noastre, Biserica creştină. În Vinerea de dinainte de Paşti, sărbătorim împreună cu patimile Domnului, ziua întemeierii sacramentale a Bisericii Lui. La Rusalii a început organizarea Bisericii, întemeierea comunităţilor (parohiilor) creştine în sânul Bisericii, ca obşte şi aşezământ de mântuire a credincioşilor. Când era prin părţile Cesareii lui Filip, Mântuitorul a făgăduit învăţăceilor săi, că va întemeia Biserica Sa, pe care nici puterile iadului nu o vor birui (Mat. 16:18).

În viaţa pământească a Mântuitorului şi mai ales în răstignirea Lui, nu ştim până unde a mers răutatea omenească şi bunătatea dumnezeiască; ura drăcească şi iubirea îngerească. Dar ştim sigur că din jertfa, din răstignirea, din moartea Mântuitorului a răsărit viaţa Bisericii Lui.

«Luaţi aminte de voi şi de toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus episcopi, să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său» (Fapte 20:28).

«Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea» (Efes. 5:25). Şi-a dat viaţa, s-a răstignit pentru ea. Aşadar Vinerea Patimilor este ziua cea mare în care s-a întemeiat Biserica, ziua în care începe era creştină, viaţa şi istoria Bisericii pe care nu o poate birui nici un veac şi nici un mileniu. Adevărul, faptul acesta istoric trebuie bine ţinut minte.

Religia Iubirii

Alt fapt istoric ce trebuie ţinut minte este scopul Bisericii, al vieţii, al Evangheliei şi al operei Mântuitorului, pacificarea, desăvârşirea, mântuirea şi fericirea omului. Deci continuarea lucrării în lume a religiei lui. Acesta e rostul şi scopul  Bisericii. Iisus Hristos a întemeiat o religie nouă, o societate de suflete care luptă prin iubire să ajungă la desăvârşire. Prin iubire la pace, la fericire, la libertate, la mântuire.

El a proclamat supremaţia spiritului; a întemeiat cea mai frumoasă învăţătură morală – cea a luminării, a curăţiei şi a libertăţii sufletului, care dă pacea şi fericirea. Să fii cu conştiinţa curată şi cu mintea luminată, să trăieşti liber de orice formă a răului, chiar sub domnia unui tiran; să găseşti în împărăţia lui Dumnezeu un azil chiar şi atunci când te apasă forţa brutală şi ura sălbatică.

Iisus Hristos a învăţat oamenii să se iubească şi să se ajute unii pe alţii, că voi toţi fraţi sunteţi (Mat. 23:8). Iisus Hristos a făcut vin din apă, dar nu a băgat apă în vin. A alinat durerile multora, dar nu a făcut pe nimeni să sufere. Ca un samarinean milostiv, a vindecat rănile multora, dar nu a rănit pe nimeni, a înviat pe mulţi, dar nu a omorât pe nimeni. Iisus Hristos i-a iubit pe toţi şi nu a urât pe nimeni. A făcut binele la toţi sărmanii şi năpăstuiţii, dar nu a făcut rău la nimeni.

Răstignirea omului vechi

Şi mai mult: a cerut omului să-şi răstignească firea cea rea, să-şi jertfească firea cea păcătoasă, firea cea sălbatică, firea cea tâlhărească. Să poată zice cu apostolul: «M-am răstignit împreună cu Hristos; nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine. Iar dacă trăiesc acum în trup, trăiesc credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine» (Gal. 2:20). Ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mântuirea şi fericirea noastră. Trupul Său pentru trupul nostru, sângele, viaţa Lui pentru viaţa noastră.

Astfel a venit Iisus Hristos în ajutorul nostru: cu învăţătura Evangheliei Sale, cu aşezământul Bisericii sale şi cu jertfa vieţii Sale. Eu sunt pâinea vieţii (In. 6). „Eu sunt hrana voastră. Trupul Meu e pâinea voastră. Sângele Meu e vinul vostru” (Renan). Paşte nou şi adevărat… cei buni L-au întâmpinat cu strigăte de bucurie şi cu lacrimi de mângâiere; cei răi, contrarii săi, antihriştii, i-au pregătit crucea.

De la naştere şi până la moarte i s-au împotrivit cu toată înverşunarea: irozii, Pallaţii, sacheii, fariseii, cărturarii, şi la urmă l-au răstignit între tâlhari ca să se scape de El. În loc să-şi răstignească ura şi răutatea lor, firea lor cea sălbatecă şi tâlhărească, L-au răstignit pe El, pe Omul- Dumnezeu, cu firea Lui cea bună şi blândă, iubitoare şi iertătoare.

L-au răstignit şi l-au îngropat, dar adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit (Ps. 84:12). Antihriştii nu au avut nici o putere împotriva lui Hristos. Dimpotrivă: ura antihriştilor a hotărât şi a grăbit izbânda operei lui Hristos. Ura şi răzbunarea duşmanilor nu au putut decât să-i grăbească şi să-i întărească biruinţa. Nici nu se putea altfel. Nu avem nicio putere împotriva adevărului…

Omenirea strigă: Pace!

Îngrozită şi îndurerată, omenirea strigă şi cere: Pace! Aşa după cum strigă şi cere Hristos: „Pace vouă!” „Pace bună…” „Pace tuturor!…”. Pacea şi dragostea să se înmulţească. Până astăzi strigătul acesta a oprit mâinile criminale gata să aţâţe focul războiului. Teama însă şi groaza de război e mai mare ca întotdeauna.

Omenirea vrea pace, doreşte pace, se roagă pentru pace, suspină şi strigă după pace. Şi pacea tot întârzie… Întârzie, pentru că pace în lume nu va fi decât atunci când Hristos nu va mai fi răstignit între tâlhari. Când cei răi nu vor mai răstigni pe cei buni; când cei buni prin virtuţile lor vor îmblânzi pe cei răi.

Pace în lume va fi numai atunci când tâlharii îşi vor răstigni ei firea lor cea rea şi războinică, sălbatică şi tâlhărească. Pace va fi atunci când nu vom vorbi de pace, strângând la spate cu mâna cuţitul asasin. Pace va fi când se va înfăptui înarmarea morală şi dezarmarea totală de toate armele de război. Când iubirea lui Hristos va topi armele şi va preface, cum spune Biblia, din puşti fiare de plug, din săbii secere şi din suliţe cosoare pentru curăţitul viei. Atunci va fi pace.

Biserica lui Hristos întemeiată în Vinerea Patimilor, pentru acest ideal a luptat şi luptă. Acesta e rostul şi scopul ei în lume, şi prin ea al nostru, al tuturor creştinilor.

Binecuvintează Doamne, lupta aceasta. Împacă lumea ta, Doamne. Mântuieşte sufletele noastre de focul nimicitor al iadului care ameninţă să se arate pe pământ. Mântuieşte, Doamne, poporul tău… binecuvintează moştenirea ta cu pace şi prin crucea biruinţei Tale păzeşte credincioşii tăi…

(Extras din opera „Spre Tabor”, vol. IV, de Pr. Ilarion V. Felea)

Sursa: https://atitudini.com/