Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim – Documentar – p. III
10:09, luni, 15 septembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: documentar, sofian boghiu, sofian de la antim

SFÂNTUL CUVIOS MĂRTURISITOR SOFIAN DE LA ANTIM – DOCUMENTAR – p. III – 14 sept. 2025 – TVR 1
Marți, 16 septembrie, la Mănăstirea Antim din Capitală va avea loc proclamarea locală a canonizării Părintelui Sofian Boghiu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul se va desfășura chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian și va fi marcat printr-o ceremonie solemnă la finalul Sfintei Liturghii, oficiate de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La finalul slujbelor, credincioșii prezenți vor avea bucuria de a se închina la sfintele moaște.
În documentarul pe care vă invităm să-l urmăriți vom asculta mărturii ale ucenicilor săi care își amintesc cu emoție de întâlnirea cu părintele Sofian Boghiu. Cuvintele celui supranumit Apostolul București și viața sfântă pe care a dus-o au rămas pentru ucenicii săi și pentru toți cei care l-au cunoscut, o lumină și o călăuzire pe calea credinței.
Jurnalist: PAULA TĂBÎRCĂ

Cu ajutorul Domnului și al Maicii Domnului, am avut binecuvântarea de a petrece câteva zile de neuitat pe Sfântul Munte...
Filmul Чудотворица – Făcătoarea de minuni este o docu-dramă în 12 episoade realizată și prezentată de televiziunea rusă în scopul...
CUVIOSUL CLEOPA ILIE DE LA SIHĂSTRIA – DOCUMENTAR – partea a II-a – UNIVERSUL CREDINȚEI – 9 febr. 2025 Anul...
Un documentar despre Viața și Minunile Sfântului Nectarie de Eghina, realizat de TV Trinitas. Acest sfânt, unul dintre cei...
“Să împodobesti biserici cu icoane frumos gândite si realizate si să faci din sufletele credinciosilor biserici vii… Să restaurezi icoane...
“Întreaga țară să fie un rug aprins de rugăciune” – Cuviosul Sofian Boghiu DOCUMENTAR – PARTEA I – UNIVERSUL CREDINȚEI...
Un film documentar despre viața Sfântului Serghie de Radonej, noul făcător de minuni (cu subtitrare în limba română) Un sfânt...

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, aniversează 15 ani de arhierie
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a