Sfântul Ierarh Vasile cel Mare cinstit în rugăciune la Mănăstirea Curchi
13:16, vineri, 14 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și a Sărbătorii Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.
La 8 zile după naştere, Domnul Hristos a primit potrivit Legii vechi, tăierea împrejur ca să ne scape de greutatea Legii şi să ne înveţe tăierea împrejur cea duhovnicească a minţii şi a inimii, cea curăţitoare de tot păcatul. La acest eveniment vedem plinătatea smereniei Domnului, căci la naştere a luat trupul nostru, iar acum ia asupra-Şi însăşi trupul de păcat al nostru, ca să ne înveţe deplina smerenie, cea curăţitoare de tot păcatul.
Tot astăzi prăznuim pe marele Vasile, unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii şi stâlp al Ortodoxiei.
Lucrările pe care ni le-a lăsat Sfântului Vasile sunt inspirate din activitatea sa practică. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sfântul a fost înainte de toate un om al conducerii. Născut atât pentru a-i îndruma pe oameni, cât și pentru a-i stăpâni în situațiile dificile, el pune bazele vieții monahale încă de la începutul activității sale. Regulile sale monahale, mari și mici, poartă totuși amprenta clară a darurilor cu care sfântul a fost înzestrat. Sf. Vasile – arhipăstor capadocian, a fost un îndârjit susținător al monahismului. S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1/14 ianuarie.
Sfântul Vasile cel Mare a fost și rămâne unul dintre marii părinți ai monahismului de tip chinovial. El este primul ierarh care a înființat, pe lângă Biserică, azile și spitale pentru ajutorarea celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriți să se milostivească față de cei lipsiți. În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.
La final, PS Siluan, Episcop de Orhei, i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la Sfânta Liturghie și i-a îndemnat să urmeze Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, vrednic slujitor şi bun păstor al Bisericii lui Hristos. Totodată le-a dorit tuturor la început de an nou, când de obicei toți își fac planuri de viitor, să nu uite și de cele duhovnicești, să petreacă un an în cumpătare, în evlavie și cu dragoste față de Dumnezeu și față de semeni. Străduindu-ne cu multă râvnă, precum zice tot Apostolul, „în aşteptarea fericirii pe care o nădăjduim, la venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”
Sursa: https://manastireacurchi.md/