Sfântul Ioan Casian a fost celebrat prin liturghie în ctitoria sa din Marsilia
22:22, joi, 28 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: Marsilia, Sf. Ioan Casian, ştiri ortodoxe, ştiri religioase
În ziua sărbătorii Sfântului Ioan Casian, un sobor de preoţi din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a oficiat Sfânta Liturghie în cripta mănăstirii Saint Victor din Marsilia.
Aşezământul monahal a fost întemeiat de Sfântul Ioan Casian în jurul anului 415, fiind cea mai veche mănăstire de pe teritoriul francez.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de protos. Simeon Mureșan, paroh al bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Marseille, și de pr. Mihai Antonin de la Biserica Sfântul Ioan Casian din Aix-En-Provence, informează Alexandru Ojică, Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale.
La slujbă au participat mai mulţi români din Franţa, care, la final, au adus cinstire moaştelor Sfântului Ioan Casian, aflate în aşezământul monahal ce datează din secolul V.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale organizează în fiecare an, în prima parte a lunii mai, un pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Casian.
Anul acesta pelerinajul va ajunge la cea de-a 11-a ediţie.
Sursa: www.basilica.ro