Sfântul Luca al Crimeei: Să tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic!

Prin ochii noştrii pătrunde lumina, prin ochii noştri cunoaştem această lumină. Aceasta o ştie şi o înţelege toată lumea. Şi ştiinţa a studiat toate fenomenele care se întâmplă în ochi şi în creier atunci când acţionează asupra ochiului lumina. (…) Domnul a spus că tot trupul nostru poate fi strălucitor. Dumnezeu spune ceea ce ştiinţa nu înţelege, Domnul ne descoperă taina existenţei, cunoscută numai Lui Unuia, Creatorului lumii. Şi se cuvine nouă să pătrundem sensul acestor minunate cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Aţi văzut curcubeul pe cer. Ştiţi cu toţii că acesta străluceşte în diferite culori – verde, galben, roşu, violet. Ce este un curcubeu? Curcubeul apare datorită refracţiei luminii solare. Trecând prin nori, lumina soarelui, care ni se pare albă la culoare, se descompune în părţile componente. Şi aflăm că ea conţine în sine acele culori care sunt vizibile în curcubeu. Albă ni se prezintă lumina soarelui, deoarece toate aceste raze colorate sunt amestecate. Dar cei care au studiat fizica ştiu mai multe. Ei ştiu că nu numai norii din cer pot refracta şi separa în raze diferite lumina solară, ci şi că, dacă o rază de soare este trecută printr-o prismă de sticlă, vom vedea o fâşie alcătuită din diferite culori. Şi în această fâşie, care se numeşte spectru solar, sunt cuprinse nu numai acele raze vizibile, pe care le ştim după culoarea lor, ci şi foarte multe alte raze invizibile. O mică parte dintre aceste raze invizibile este studiata de ştiinţă, restul rămâ- nând neexploatate. Noi ştim că aceste raze, pe care nu le vedem, dar care sunt cuprinse în lumina soarelui, au proprietăţi neobişnuite, tainice, care sunt complet diferite de proprietăţile luminii solare. Nu ştim cum acţionează ele în trupul nostru. Şi de aceea, atunci când auzim de la Domnul Iisus Hristos că, dacă lumina soarelui pătrunde în ochii noştri, întreg trupul devine luminos – trebuie să înţelegem că aici este taina. Razele invizibile, intrând prin ochii noştri, permit întregului trup să devină luminos.

Voi ştiţi că tot ceea ce este viu preferă lumina soarelui. Ştiţi cât de luminoşi, cât de bucuroşi ne simţim într-o zi însorită. Câtă bunătate, câte vioiciune, câtă energie, câtă bună dispoziţie, ne stăpânesc! Tot trupul nostru parcă străluceşte de energia luminii. Aceasta este ceea ce a spus Domnul nostru Iisus Hristos, este esenţa a ceea ce noi nu înţelegem.

Domnul spune că dacă ochii noştri sunt răi, dacă nu văd lumina, atunci întreg trupul nostru va fi întunecat. Priviţi la orbii nefericiţi! Voi ştiţi că aspectul lor, întreg trupul lor nu seamănă cu al oamenilor care văd. Trupul lor este aplecat, mişcările lente şi prudente, capul nemişcat, deoarece nu văd nimic. În ei nu se observă lumina cu care sunt pătrunse trupurile văzătorilor. Trupul lor este întunecat, după cuvintele lui Hristos. Dar fie ca nefericiţii orbi, în cazul în care mă ascultă, să nu se întristeze, pentru că mai există o altă lumină despre care a vorbit Hristos.

Despre lumina obişnuită, despre lumina solară Domnul ne-a vorbit ca să arate diferenţa între această lumină şi altă lumină – cea duhovnicească, acea lumină cu care sunt luminate nu numai sufletele, ci şi trupurile tuturor sfinţilor, acea lumină cu care strălucea faţa marelui Proroc Moise în timp ce se cobora de pe Muntele Sinai, ţinând tablele cu poruncile încrustate de degetul lui Dumnezeu.

Aceasta este lumina pe care a putut s-o arate unor oameni în timpul rugăciunii cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Serafim de Sarov.

Cu lumina sufletului, cu lumina minţii curate se sfinţeşte toată fiinţa celor buni, curaţi şi sfinţi. Şi pentru cei nevăzători cu trupul există mult mai multe posibilităţi să primească această lumină cerească, lumina duhovnicească, decât pentru oamenii văzători. Pentru mulţi dintre cei orbi, nefericirea li se arată a fi o mare binefacere, deoarece, nefiind distraţi, nevăzând nici o agitaţie, profund concentraţi, ei privesc la inima lor, sunt atenţi la fiecare mişcare a ei, iar o astfel de cercetare dă oamenilor lumina duhovnicească. Sfinţii au fost întotdeauna adânciţi în contemplarea inimii lor şi toată fiinţa lor strălucea cu o deosebită lumină duhovnicească. (…) Aşa cum lumina soarelui conţine raze roşii, albastre, violete, la fel şi oamenii sunt purtători de lumină diferită.

De o lumină roşie ca sângele sunt pătrunse trupurile ucigaşilor, răufăcătorilor, vărsătorilor de sânge. Cu o lumină albastră şi violetă strălucesc pur şi simplu inimile şi trupurile oamenilor buni. Există şi o lumină de apus, cu care sunt pătrunse trupurile şi sufletele oamenilor, supuşi întru totul grijilor şi plăcerilor acestui veac. Aceştia sunt oamenii care toată viaţa şi-o trăiesc în deşertăciunea lumească, în apusul duhovnicesc. Nu există lumina adevărului şi a dragostei în trupurile lor.

Slavă lui Dumnezeu că trupurile lor nu sunt pătrunse de o lumină roşie! Dar nu există în ei nici lumina soarelui strălucitor. Şi doar ocazional, atunci când Domnul îi vizitează cu harul Său, trimiţându-le necazuri şi suferinţe pentru a-i opri de pe calea deşertăciunii, pentru a-i determina să reflecteze şi să-şi evalueze viaţa, apare atunci în inima lor sfânta pocăinţă, iar lumina de apus a sufletelor lor se aprinde pentru un timp cu o văpaie strălucitoare.

Există oameni lipsiţi de orice lumină, ale căror suflete rămân întotdeauna în întuneric. Cine sunt aceşti nefericiţi? Sunt duşmanii înrăiţi ai lui Dumnezeu, care s-au ridicat împotriva lui Hristos, sunt cei pătrunşi de duhul mândriei. Mulţi dintre ei cred că sunt purtători de lumină, fiindcă au o educaţie înaltă. Dar se înşală profund: nu strălucesc de nici o lumină, ci persistă în întunericul veşnic. Tot trupul lor este întunecat, toate gândurile pe care ei le consideră profunde, strălucitoare, sunt întunecate şi lipsite de adevăr, pentru că adevărul este doar în Dumnezeu, precum a spus Însuşi Domnul Iisus Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” Cine se leapădă de El, acela se leapădă de viaţă. (…)

Dacă tu însuţi eşti întunecat, atunci toate le vezi în întuneric, te înconjoară un greu întuneric duhovnicesc, pentru că nu porţi lumina duhovnicească în inima şi în mintea ta şi crezi că eşti văzător, fiind în realitate întunecat şi orb.(…)

Să tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic!“ (15 iulie 1945)

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, 2004