Sfântul Mihail, Mitropolit al Kievului şi a toată Rusia
23:08, sâmbătă, 12 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: ierarh, mitropolit, Rusia, sinaxar, viețile sfinților

Sfântul Mihail a fost primul Mitropolit al Kievului şi a toată Rusia. După ocuparea Hersonului de către Sfântul Vladimir (pomenit pe 15 iulie), co-împăraţii Bizanţului Vasilie al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) şi Constantin al VIII-lea (979-1028) s-au grăbit să-şi îndeplinească promisiunea făcută, adică să-i dea ca soţie pe sora lor Ana, după ce mai întâi ţarul rus şi poporul său au îmbrăţişat creştinismul.
Principesa porfirogenetă a însoţit misiunea bizantină a episcopilor, clericilor şi demnitarilor, care avea în frunte pe Mitropolitul Mihail, căruia Sfântul Patriarh Nicolae al II-lea Hrisoverghis (983-996, pomenit pe 16 decembrie) i-a încredinţat lucrarea dificilă a creştinării ruşilor.
Sfântul Ierarh l-a botezat pe Vladimir (989) şi pe boierii ruşi şi a săvârşit nunta împărătească în Herson. În continuare, însoţit de perechea princiară şi de clerul bizantin, care purta sfintele moaşte, icoane şi sfinte vase, s-a dus la Kiev. Călătoria nou-luminatului ţar şi a noului mitropolit către cetatea-capitală a pământului rusesc era ca o sfântă expediţie, care se deplasa pentru a dezrădăcina politeismul strămoşesc al ţării.
În capitala Rusiei Kievene, Mihail i-a botezat pe copiii lui Vladimir şi poporul în râul Nipru. În timpul scurtei perioade de păstorire, în colaborare cu Sfântul Vladimir şi cu episcopii vicari şi clericii săi, Mihail a dezvoltat o activitate misionară foarte largă. Propovăduia închinătorilor la idoli Evanghelia Harului, catehiza poporul, boteza şi îi întărea pe cei nou-luminaţi în credinţă.
După imnograful Bisericii, Mihail ,,a dărâmat idolii cu securea învăţăturii evanghelice, a dezrădăcinat spinii mulţimii zeilor şi a semănat seminţe roditoare în pământul Rusiei”.
În anii următori, 990 şi 991, s-a dus şi în alte două puternice cetăţi domneşti ale vremii, Novgorod şi Rostov, unde cu râvna sa misionară a nimicit superstiţiile politeiste, a botezat poporul, a ridicat biserici şi a hirotonit preoţi.
Doborât din cauza intensei activităţi şi a condiţiilor climatologice răuvoitoare, a adormit pe 15 iunie 991, după ce a pus temeliile creştinării Rusiei prin botezarea Kievului.
Moartea lui a pricinuit o mare tristeţe Sfântului Vladimir pentru pierderea atât de grabnică a bunului păstor al poporului său, dar şi a unui înţelept consilier în treburile statului. A fost înmormântat în Biserica Născătoarei de Dumnezeu ,,Desiatinaia” (A-zecea), pe care a ridicat-o Vladimir cu binecuvântarea Sfântului Mihail, dar pe care cel din urmă nu a văzut-o terminată. La începutul secolului al XII-lea cinstitele lui moaşte au fost găsite nestricate şi aduse în Lavra Peşterilor, unde se află până astăzi.
Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Ierarh ca luminător al Kievului şi cântă: ,,Se laudă cetatea Kievului astăzi pentru cămaşa baptismală cu care ai îmbrăcat-o, Sfinte”.
traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”
sursa acvila30.ro

Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
La 9/22 mai, Biserica Ortodoxă prăznuieşte mutarea Moaştelor celui între Sfinţi, Părintelui nostrum Nicoale, al Mirelor Lichiei, mare făcător de...
Dacă în prima Duminică a Postului Mare prăznuim biruința Ortodoxiei asupra iconoclasmului, în a doua Duminică a Postului Mare, care...
Condacul 1 Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe...
Mâine, 26 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. Acest post durează 40 de zile și se încheie în...
Un documentar despre Viața și Minunile Sfântului Nectarie de Eghina, realizat de TV Trinitas. Acest sfânt, unul dintre cei...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău