Sfântul Nicolae Velimirovici – despre păcatul săvârșit cu gândul

Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine.

Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri depăcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad.

Gândurile rele sunt sămânţa a tot răul. Din această sămânţă cresc cuvintele păcătoase, dorinţele păcătoase şi faptele păcătoase. Aduţi aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: Un om a ieşit să semene în ţarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lor şi a semănat neghină printre grâu. Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se leneveşte şi nu străjuieşte asupra sufletului său ca asupra unei ţarine semănate, este ca adormit. Şi în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului, şi seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele şi faptele rele nu e mai mare depărtare ca de la sămânţă până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.

Ca atare, să străjuieşti asupra ta. Închide-ţi mai des ochii şi, precum spune sfântul Nichita Stithatul, „cearcă gândurile care plutesc pe marea minţii”.

În regulile monahismului, nevoinţa cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, şi se fac mari, şi pun stăpânire pe suflet, şi trec până la urmă şi în faptă. Striveşte-le de piatră. Precum spune Psalmistul: Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca şi va zdrobi pe pruncii tăi de piatră! Pricepi înţelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărţia diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, aşadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine şi îl va sfărâma de piatra veşnică, Hristos. De vreme ce cunoaştem lucrul acesta şi tu şi eu, nu nerămâne decât să facem întocmai.

Bucură-te în Domnul!

Scrisoarea a 40-a -Mohanului Avacum despre păcatul cu gândul

Sfântul Nicolae Velimirovici, ”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Editura APOLOGETICUM 2005