Sfântul Serafim de Sarov, în România! Patriarhul Chiril al Rusiei va dărui Bucureștenilor un fragment din moaștele marelui ascet rus

Un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov va fi adus la București de către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril I, informează agenția Basilica.

În 2017, la procesiunea „Calea Sfinților”, manifestare ce deschide cele șase zile de praznic dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, va participa în premieră și o icoană a Sfântului Serafim de Sarov. Pe lângă icoană, la procesiune va fi purtat și un fragment din sfintele moaște ale marelui ascet rus, care vor fi aduse în România de către PF Chiril, Patriarhul Rusiei, precizează sursa citată.

După încheierea praznicului, fragmentul din moaștele sfântului Serafim de Sarov va fi dăruit credincioșilor Bisericii Sfântul Nicolae – Tanacu, din București.

Iată o biografie a Sfântului Serafim, confom Basilica.ro:

Sfântul Serafim de Sarov a fost un ascet rus care a viețuit la Mănăstirea Sarov din Rusia. Este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din lumea ortodoxă, mare făcător de minuni, cultul său luând amploare în secolul XX. Data sa de prăznuire este 2 ianuarie, iar în alte biserici și 19 iulie, ziua aflării moaștelor sale.

Viața

Cuviosul Serafim s-a născut în anul 1759, în 19 iulie, în orașul Kursk, din Rusia, având părinți binecredincioși, Isidor și Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărțile Sfinților Părinți.

În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărășia animalelor sălbatice: urși, lupi, vulpi, care se obișnuiseră să ia hrana din mâna lui. Din ispita diavolului, Sfântul Serafim a fost bătut rău de tâlhari și a fost găsit fără cunoștință în coliba lui din pădure. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viață a stâlpnicilor și a petrecut o mie de zile și de nopți, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând ierni grele.

Mai apoi, vreme de mulți ani, a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat și fără căldură, având ca pravilă – rostirea rugăciunii lui Iisus, iar ca citire săptămânală – cele patru Evanghelii. Duminica se împărtășea cu Sfintele Taine, pe care i le aducea un preot în chilia sa.

În urma unei vedenii în care i s-a arătat Maica Domnului, însoțită de Sfinții Petru al Alexandriei și Clement al Romei, Sfântul Serafim a primit darul de a povățui suflete ca părinte duhovnicesc (stareț) și a început să primească pe credincioși la chilia sa. Îi întâmpina întotdeauna rostind cuvintele: „Bucuria mea!”, și îi învăța că scopul vieții creștine este „dobândirea Duhului Sfânt”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt, iar Duhul și Fiul, împreună, îl duc pe cel ce se roagă la apropierea de Tatăl.

Mărturia lucrării de împărtășire din lumina dumnezeiască, așa cum a cunoscut-o Sfântul Serafim, este descrisă în cartea lui Nicolae Motovilov: Viața Sfântului Serafim de Sarov. Motovilov îi spuse Cuviosului Serafim: „Și totuși, eu nu înțeleg cum pot să am siguranța că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?”.

Părintele Serafim spuse: ,,Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh… Dar de ce nu mă privești?”. ,,Părinte, nu pot să te privesc. Ochii sfinției tale aruncă fulgere de lumină. Fața sfinției tale e mai arzătoare decât soarele și mă dor ochii”. Și Cuviosul Serafim urmă: ,,Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta”.

Apoi i-a spus șoptit: ,,Mulțumește lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, în adâncul inimii m-am îndreptat către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupești, arătarea Preasfântului Duh. Și iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim… Dar bine, de ce nu te uiți la mine? Nu-ți fie teamă, Dumnezeu este cu noi…”.

,,Încurajat, încercai să ridic ochii și o spaimă sfântă îmi cuprinse toată ființa. Închipuiți-vă fața unui om care vă vorbește din mijlocul soarelui; îi vezi mișcarea buzelor, înfățișarea ochilor, îi auzi glasul, simți că te ține de umeri, dar nu-i vezi nici brațele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ți vorbește, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă peste mine și peste marele stareț”.

Și Părintele Serafim urmă: ,,Dacă numai presimțirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere și atâta înviorare, ce vom spune de bucuria însăși, care este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Și dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viața pământească.

Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu… Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creștem ,,până la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (cf. Efeseni 4, 13). Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simțim acum în parte și într-un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei și ne va covârși toată ființa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi”.

Cuviosul Serafim a întemeiat mănăstirea de maici de la Diveevo, apoi a răposat cu pace în ziua de 2 ianuarie a anului 1833. Prima aflare a moaștelor sale a avut loc cu prilejul trecerii lui în rândul Sfinților, în anul 1903, la 19 iulie, dată care a devenit a doua lui zi de prăznuire.

În anul 1926, pe vremea prigoanei ateiste, mănăstirea Diveevo a fost desființată, iar moaștele Cuviosului au fost ascunse de atei, spre a opri pelerinajele prin care credința se întărea. Ele au fost descoperite din nou în anul 1991 și au fost așezate la Diveevo, unde mulțimi de credincioși din toată lumea vin spre a-l cinsti.

Sfântul Serafim a rămas în conștiința credincioșilor ortodocși ca un mare părinte duhovnicesc, lucrător al rugăciunii neîncetate, purtător de har și făcător de minuni.

Pentru rugăciunile Cuviosului Serafim, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Citate duhovnicești

Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruiește în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Cura­tul Său Trup și Prea Cinstitul Sau Sânge, Care spală, curăță, dă viață si ne ridică din moarte.

Harul dăruit nouă prin Împărtășanie este atât de mare încât oricât de nevrednic și de păcătos ar fi un om, de îndată ce acesta se apropie de Domnul (..) chiar dacă am fi cuprinși din cap până în picioare de rănile păcatelor vom fi curățiți, și vom deveni din ce în ce mai luminați și vom fi mântuiți.

Tropar (glasul al 4-lea)

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugăciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac (glasul al 2-lea)

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mănăstirea Sarovului, și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.