Sfântul Tămăduitor Pantelimon cinstit la Mănăstirea Curchi
11:59, luni, 9 august, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan

„Sufletele sfinţilor cunosc pe Domnul şi bunătatea Lui faţă de om şi de aceea duhul lor arde de iubire pentru norod…” (Sf. Siluan Athonitul).
Luni, 27 iulie/9 august, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel citim: „V-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească. Și de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor desăvârşiţi.” Este un verset din Sfânta Scriptură care ne arată comuniunea dintre Biserica de pe pământ şi Biserica din ceruri, dintre Biserica văzută şi cea nevăzută. Unde avem posibilitatea să ne apropiem de zecile de mii de îngeri în adunare sărbătorească şi de duhurile drepţilor celor desăvârşiţi? În Biserică, care în fiecare zi sărbătoreşte un sfânt sau mai mulţi sfinţi, iar noi avem posibilitatea să le cerem ajutorul și mijlocirea pentru a le urma exemplul vieții, pentru a ne întări în credință și dragoste față de Dumnezeu.
Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfântul Pantelimon este un exemplu de trăire și mărturisire pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă a trăit într-un context ostil, iar creştinii erau minoritari, el nu a pus nimic din cele ce ţin de lumea aceasta mai presus de credinţa în Hristos. A mărturisit, cu preţul vieţii sale, despre dragostea lui Hristos faţă de cei din jurul său. Având imaginea vieții sfinților, să tindem s-o urmăm, pentru ca și noi să împlinim scopul pentru care am fost zidiți, după cum ne îndeamnă și Sfântul Ioan Damaschin: „Privind la traiul sfinților, să le urmăm credința, dragostea, nădejdea, zelul, viața, stăruința în lupta cu patimile, răbdarea până la sânge, ca să avem părtășie cu ei și la cununile slavei.”
După săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu de obşte.
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre!
Sursa: https://manastireacurchi.md/









În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
La 5 octombrie 2025, în Duminica a XVII-a după Cincizecime (a Pescuirii Minunate), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, aniversează sâmbătă, 19 aprilie 2025, ziua de naştere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună...
„Vânarea peștilor lăsând, Apostole, pe oameni ai vănat cu trestia învățăturii, aruncând ca undiță îndemnarea la buna credință, și scoțând...
Cine a fost rănit de viață, cine șovaie neștiind pe ce cale să o apuce, trebuie să-i cheme în ajutor...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice