Sfântul Voievod Ştefan cel Mare sărbătorit la Mănăstirea cu acelaşi hram din oraşul Nisporeni
12:33, duminică, 15 iulie, 2018 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni

Zeci de credincioşi au urcat dis-de-dimineaţă spre Chiscul Ostaşului în această zi de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, unde este amplasată Crucea Mântuirii Neamurilor din preajma oraşului Nisporeni. Sărbătoarea de astăzi a fost deosebită deoarece pentru a cincea oară pe această Golgotă a Nisporeniului unde şi-a luat fiinţă mănăstirea cu Hramul „Sfântul Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare”, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de către PS PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi.
PS PETRU, a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii Egumena ANIMAISIA (Cernea) şi de către duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul ZOSIMA. La această zi de sărbătoare a Mănăstirii cu hramul ,,SFÂNTULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE” au participat toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni și nu numai. De asemenea, la slujba praznicală de astăzi a luat parte și Secretarul Eparhial Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) şi un sobor impunător de preoţi şi diaconi.
Astăzi la Slujba Praznicală au luat parte și oficialități de stat, raionale și locale: D-nul Vasile BÎTCĂ, Președintele raionului Nisporeni, D-nul Ghenadie VERDIȘ și Primarul or. Nisporeni D-nul Grigore ROBU.
La finele Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa înconjurat de soborul preoților slujitori a oficiat tradiționalul înconjor al bisericii după care un Te Deum de mulţumire la finele căruia a îndemnat pe cei prezenţi, să ducă o viaţă creştinească, şi să se urce spre acea Cruce a Neamurilor pentru a da slavă lui Dumnezeu şi a primi binecuvântare şi har sfinţitor totaici Chiriarhul a ţinut un cuvînt de învăţătură prezentînd în detalii viaţa Sfîntului Binecredincios Voievod Ştefan Cel Mare.
După oficierea slujbelor divine, Ierarhul însoțit de Stereții și Starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre, s-au deplasat în fața răstignirii din complexul mănăstirii unde au fost decorați de către Ierarh cu Medalia Jubiliară a Bisericii Ortodoxe Ruse „100 de ani de la restaurarea Patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă” după care toți cei prezenți au mulțumit Ierarhului pentru înalta apreciere.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md




































Joi, 16 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului...
De ce împroșcăm cu atâta răutate în cei pe care nu-i cunoaștem? „Celor care atacă cu cuvinte jignitoare Biserica Ortodoxă...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii...
Îndoliată familie BULANCEA, Iubiți enoriași ai parohiei „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Bumbăta, Cu multă durere sufletească, am aflat vestea...
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Arhiepiscop Petru, în cadrul parohiei cu hramul „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din satul Pîrlița, raionul...
Marți, 23 aprilie 2024, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost aprobată proclamarea cinstirii icoanei Maicii Domnului făcătoare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău