Sfaturi practice în Biserică: despre tăierea moţului

Părinte, de ce nu au un fundament religios obiceiurile tăierii moţului şi a ruperii turtei la un an de la naştere?

Sunt obiceiuri care se referă mai mult la integrarea în societate sau în comunitate a copiilor. Sunt momente de bucurie, dar nu pot avea o semnificaţie religioasă, fiindcă Biserica, prin tradiţia ei sfântă şi consemnată în cărţile de cult, nu prevede nici un fel de practică din aceasta lumească. Acestea sunt obiceiuri lumeşti sau datini populare care îşi au originea adânc în istorie sau datează de foarte mult timp, dar nu se poate stabili cu exactitate data istorică la care acestea au intrat în vigoare sau au fost practicate de către popor. Sunt şi alte popoare care practică şi ele aceste obiceiuri, însă aş spune că tăierea moţului, de pildă, la băieţi se vrea să fie o prelungire a actului bisericesc, care are o semnificaţie teologică. Dacă acea tăiere acasă a moţului de către naş sau naşă este doar o semnificaţie fără nici o explicaţie, în schimb, actul liturgic care se petrece după ce copilul este botezat, tunderea părului, reprezintă prima jertfă pe care copilul respectiv o aduce lui Hristos, jertfă de mulţumire pentru darul pe care l-a primit de la Hristos – haină luminoasă, a devenit purtător de har, i s-a restaurat firea şi a devenit moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea se şi cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Prin Taina Botezului are loc o renaştere, o naştere duhovnicească. Se taie acea şuviţă de păr în semnul Sfintei Cruci pentru că lucrarea din Biserică este o lucrare treimică.

O altă explicaţie a tunderii la botez ar fi lepădarea de omul cel vechi, adică renunţarea la păcat şi înnoirea în Hristos.

Deci, practica tăierii moţului nu are o semnificaţie aparte, ci ea ţine de această bucurie a împlinirii primului an de viaţă a copilului, a băiatului respectiv. Naşii şi finii se întâlnesc, este o masă în familie, bucurie, se fac daruri, dar sunt doar manifestări laice, profane, fără a avea un substrat sau o semnificaţie duhovnicească pentru viaţa copilului. Tot la fel şi în cadrul ruperii turtei fetiţei este o practică asemănătoare, fără semnificaţie religioasă, care nu este recomandată de către Biserică.

De ce nu sunt încurajate aceste practici de Biserică?

Pentru că încurajează superstiţiile, mai ales prin obiceiul de a pune în faţa copiilor tăviţe cu diferite obiecte, printre care şi stilouri, cărţi şi chei, cerându-i să aleagă dintre ele. Este foarte periculos, deoarece se încearcă a se intui perspectiva profesională a copilului. Această practică este greşită pentru că reprezintă un fel de actualizare a ursitoarelor. Sfânta Biserică ne învaţă că viaţa omului nu este indicată de destin, aşa cum există în religiile păgâne, de unde cred că se trag şi aceste practici. Nu destinul stă la baza vieţii omului, ci rugăciunea şi împreună – lucrarea lui cu harul lui Dumnezeu prin pronia sau providenţa divină. Adică viitorul unui om se stabileşte prin rugăciune şi prin voinţă proprie.

Creştinii ortodocşi ar trebui să renunţe la aceste superstiţii pentru că îi duc la o diluare a credinţei, pentru că în loc să ţină legătura cu izvorul vieţii, Hristos, şi să vină în Sfânta Biserică să consulte un preot duhovnic, se pretează la tot felul de practici superstiţioase.

Legat de aceste practici, vin credincioşi şi întreabă preoţii dacă pot să facă petrecerea de împlinire a unui an de viaţă în post. Spun ei că nu vor să o facă nici mai devreme, nici mai târziu. Cum e mai bine?

Postul este o perioadă de pregătire sufletească, şi nu de bucurie, iar acesta este un moment de bucurie în familie, de petrecere, cum se spune. Mai întâi trebuie să acordăm întâietate vieţii spirituale, şi apoi putem să ne veselim.

Tăierea moţului sau ruperea turtei nu este un mare păcat, însă să nu cădem în superstiţie din cauza acestor practici.

Sursa Ziarul Lumina, interviu cu Pr. lect. dr. Zaharia Matei