Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea marelui praznic Împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
16:30, duminică, 21 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: Dumnica Floriilor

De praznicul „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni s-a arătat a fi neîncăpătoare de credincioşii veniţi în număr mare la slujba de „florii”, săvârşită de PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.
În cadrul Sfintei Liturghii numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, dorind a intra astfel în Săptămâna Mare, a Patimilor, uniţi cu Hristos şi întăriţi în credinţă şi fapte bune.
În cuvântul de învăţătură rostit de clericul catedralei, Protoiereul Ștefan RÎMBU, a făcut o scurtă tâlcuire a pericopei evanghelice citite cu ocazia marelui praznic, din Evanghelia după Ioan cap 12, 1-18, unde este istorisită intrarea smerită, dar în acelaşi timp triumfală a Mântuitorului în cetatea Îerusalimului.
Totodată, a subliniat faptul că prin obiceiul îndătinat de a duce de sărbătoarea Floriilor ramuri de salcie la biserică spre a fi binecuvântate, credincioşii se aseamănă copiilor şi oamenilor care l-au primit cu dragoste şi bucurie pe Mântuitorul Hristos, strigând „Bine este cuvântat cele ce vine întru numele Domnului”.
La final a Ierarhul împreună cu toți creștinii au mers în procesiune încojurînd catedrala după care fost citită din nou rugăciunea de sfințire a stîlpătilor.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md












































ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova