Sfințirea Prestolului și a bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Chilișoaia, rn. Nisporeni
11:10, sâmbătă, 11 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

Sâmbătă, 11 noiembrie, 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Chilișoaia, r. Nisporeni.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de Prot. Ștefan RÎMBU, alături familia sa și dimpreună cu Dnl Vasile MĂRCUȚĂ, Președintele Raionului Nisporeni, Dnl Nicanor CIOCHINĂ, Primarul s. Boldurești, soborul de preoți și credincioșii prezenți.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și a Sfintei Biserici, stropind cu agheasmă și ungând cu Sfântul și Marele Mir interiorul sfintei biserici, renovate capital și împodobită excepțional, prin strădania părintelui paroh și a ctitorilor.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, dar și alți slujitori prezenți.
La Vohodul mic, Prot. Ștefan RÎMBU, cu înalta decorație bisericească, dreptul de a purta mitră, pentru construirea acestei biserici, zidită cu spijinul sătenilor, pe locul une case
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni, cerându-se ca Dumnezeu să-și reverse mila Sa peste satul CHILIȘOAIA și credincioșii acestei comunități religioase, ajutându-i la tot lucrul cel bun și mântuitor.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un consistent cuvânt de învățătură, explicând mesajul evanghelic, vorbind apoi despre importanța, folosul și necesitatea bisericii într-o comunitate, îndemnând credincioșii să fie prezenți la slujbele ce se vor săvârși în această biserică, relatând secvențe din viața Sf. M. Mțe Anastasia Romana.
După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți credincioșii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
Cu prilejul sfințirii, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar bisericii, o sfântă cruce pentru sfântul prestol.
Menționăm și faptul că Dnl Vasile MĂRCUȚĂ, Președintele Raionului Nisporeni, a adresat un cuvânt de felicitare comunității religioase din satul Chilișoaia, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la întemeiere și cu sfințirea bisericii.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md




































































Miercuri, 22 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Duminică, 1 iunie 2025, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove înconjurat...
“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice...
Vineri, 14 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită la Mănăstirea Răciula, prilej în care a felicitat pe Preacuvioasa...
Vineri, 14 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din s. Răciula, raionul Călărași, pentru a felicita...
În cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 11 martie 2025, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, i-a...
Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, împlineşte marți, 29 octombrie 2024, 57 de ani. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău