Și noi, slăbănogi fiind de păcatele noastre, putem să primim vindecare!

După ce am prăznuit în duminica I a Postului Mare Triumful Ortodoxiei, astăzi, în duminica a doua din post, continuând urcușul nostru duhovnicesc pe treptele Postului Mare spre Înviere, prăznuim pe Sfântul luminii necreate – Marele Ierarh Grigorie Palama. Evanghelia duminicii de astăzi (Marcu 2, 1-12) ne vorbește despre ostenelile mari și luptele oamenilor cu credință adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos, punându-ne în față pilda vindecării slăbănogului din Capernaum.

Aflându-Se Mântuitorul într-o casă din Capernaum, patru bărbați au mers acolo ducând un slăbănog, nădăjduind că îl vor întâlni pe Domnul și le va vindeca bolnavul. Și mare a fost credința lor, întrucât au desfăcut și acoperișul casei pentru a intra cu bolnavul acolo, deoarece era mare aglomerație și mulțime multă de popor. Și anume datorită puterii rugăciunii făcută cu credinţă de ei, dar și a credinței slăbănogului, Domnul îl vindecă: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: „Fiule, iertate fie păcatele tale!“ (Marcu 2,5).

Evanghelistul Marcu subliniază foarte clar faptul că văzând Iisus credința lor, adică a acelora care purtau pe pat pe acel slăbănog, căci dacă aceștia nu ar fi avut credinţă puternică, nu ar fi făcut atâta osteneală cu cel bolnav ca să-l aducă în fața Mântuitorului. Căci ei, văzând mare mulțime de oameni care înconjurau pe Mântuitorul și neputând să străbată cu slăbănogul până în fața Domnului, au găsit alt mod de a-l apropia de Hristos, coborând patul cu bolnavul cu mare greutate şi osteneală prin acoperișul casei.  Dar și slăbănogul a avut credință că va primi vindecare pentru că de altfel nu i-ar fi lăsat să-l ridice pe casă. La porunca Creatorului – „ție-ți  spun: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!” ( Marcu 2,11) – omul cel restaurat prin iertare se supune, împlinind minunea. Sfântul Grigorie Palama interpretează astfel momentul: „Slăbănogul a auzit cuvântul fiule și a fost înfiat de către Tatăl cel Ceresc și, lipindu-se de Dumnezeu, Cel fără de păcate, a devenit îndată și el lipsit de păcate, prin iertarea păcatelor; și ca să urmeze și primenirea trupului, el primește mai întâi sufletul mai înălțat decât păcatul, de la Cel ce cunoștea că, la început, sufletul său căzuse în capcanele păcatului și bolile trupului și moartea au urmat după dreapta judecata” (Sf. Grigorie Palama, Omilii la vindecarea slăbănogului, 9).

Mântuitorul îi iartă mai întâi păcatele celui bolnav, iar apoi îi vindecă și boala, pentru că, de multe ori, păcatele sunt cauza celor mai cumplite boli. Precum și slăbănogul cel de la scăldătoarea Vitezda, potrivit cuvintelor Domnului, era slăbănogit din cauza păcatelor sale. Deci, acest slăbănog primește o vindecare dublă din partea Mântuitorului: a sufletului („Fiule, iertate fie păcatele tale!) și a trupului (ia vindecat boala trupească).

În urma petrecerii acestei minuni fariseii Îl cleveteau pe Domnul ca pe un hulitor, iar Domnul le dă și alt semn că este Dumnezeu, arătându-le că El cunoștea inimile lor, căci numai a lui Dumnezeu este a cunoaște inima fiecăruia, așa cum zice și Proorocul: „Numai Tu singur știi inimile” (1Paralipomena 28,9; Psalmul 7,9; Pilde 21,2; Ieremia 11,20;17,10).  Să nu rămânem și noi nesimțiți asemenea fariseilor care chiar dacă s-au descoperit cele din inimile lor nu au crezut că Cel Care le cunoștea inimile putea vindeca și păcatele.

Iubiți credincioși,

Și noi, slăbănogi fiind de păcatele noastre, putem să primim vindecare! Căci și astăzi Hristos este în Capernaum, care se tâlcuiește Casa Mângâierii, adică Biserica, căci Biserica este Casa Mângâietorului. Suntem slăbănogi pentru că avem puterile sufletului nelucrătoare și nemișcate spre fapta cea bună. Cei care ne ridică și ne duc către Domnul sunt cei patru evangheliști, din evangheliile cărora auzim și noi cuvintele Stăpânului Hristos: Fiule ( Marcu 2,5), căci fii ai lui Dumnezeu ne facem prin îndeplinirea poruncilor Lui, iertându-ni-se păcatele.

Și iarăși zice Sfântul Grigorie Palama: „Dacă acei oameni, care au dat slavă cu cuvântul și, arătând că minunea era mai mare decât cele săvârșite în trecut, au spus că nicicând nu mai văzuseră așa ceva, atunci noi, care nu mai putem să spunem aceasta acum (căci am văzut multe alte minuni, chiar cu mult mai mari decât aceea, nu numai de la Hristos, ci și de la ucenicii și urmașii Săi, săvârșite doar prin chemarea numelui lui Hristos), așadar noi, fraților, vom aduce slava Lui prin fapte, având ca pildă pentru virtute și minunea aceasta, în chip duhovnicesc. Deoarece fiecare om dintre cei legați de plăceri este slăbănog, zăcând cu sufletul pe patul vieții de desfătare și cu trupul în aparenta odihnă. Dar atunci când este încredințat de îndemnurile evanghelice, pocăindu-se, își biruie păcatele sale și slăbănogirea pricinuită de acestea sufletului său, fiind ridicat și adus la Domnul de către aceste patru puteri: cercetarea de sine, mărturisirea păcatelor săvârșite mai înainte, făgăduința pentru viitor de încetare a faptelor rele și rugăciunea către Dumnezeu. Dar nu se poate apropia acesta de Dumnezeu, dacă nu se descoperă și nu se dezvelește acoperișul, aruncându-le la o parte olanele, chirpiciul și toate celelalte. Iar acoperișul este în noi partea cugetătoare a sufletului, ca una ce stă deasupra puterilor lucrătoare dinlăuntrul nostru. Însăși cugetarea are multă țărână așezată pe ea, prin legătura sa cu patimile și cu cele pământești. Dar când legătura aceasta este nimicită și aruncată la pământ de către cele patru puteri arătate, atunci putem ajunge la adevărata despovărare, adică să fim smeriți cu adevărat și credincioși înaintea Domnului, cerând și căpătând de la El tămăduirea” (Sf. Grigorie Palama, Omilia X, La vindecarea slăbănogului, 12).

Dacă tot ce primim în viață e de la Domnul, atunci atât sănătatea, cât și boala este tot de la El. Și tot ce este de la Domnul e spre mai bine, spre mântuire. Sunt însă boli a căror vindecare este oprită de Domnul – atunci când El vede că boala e mai de trebuință ca sănătatea pentru mântuire. În toate trebuie să avem răbdare și să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că boala de care suferim este pentru păcatele noastre mari și nenumărate. De multe ori boala s-a dovedit drept un mijloc de îndreptare a vieții celui ce pătimește. Nimeni din istoria creștinătății nu a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu și la nepătimire fără nevoință și pătimire. Pentru a răbda cu seninătate în clipa întețirii suferințelor trebuie să avem bărbăție, gândindu-ne  la răbdarea tuturor sfinților, și mai ales a mucenicilor. Cât și cum au răbdat ei? Ne este greu doar să ne închipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împărăția Cerurilor” (Fapte 14,22). Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că „Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învățare de minte, ca omul să își vină în fire, alteori ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare și prin aceasta mai mare răsplata să merite, iar alteori ca să se curățească de vreo patimă, ca și din multe alte pricini.”

Sfântul Ierarh Grigorie Palama, pe care-l pomenim în a doua duminică din post, mitropolitul Tesalonicului din secolul al XIV-lea, a fost un mare dascăl, lucrător și apărător al neîncetatei rugăciuni a lui Hristos. El este considerat a fi teologul luminii necreate deoarece așează lucrarea energiilor celor necreate ale dumnezeirii în plinătatea lor lucrătoare: Sfinte Taine, icoane și toate celelalte prin care energia cea necreată ni se împărtășește spre îndumnezeire.

Biserica noastră îl prăznuiește împreună cu această minune a vindecării paraliticului, pentru că iertarea ce izvorăște din Hristos, numai izvorând din firea-I divină poate asuma toate păcatele noastre, izgonindu-ne din ele. Și dacă iertarea ce o dă paraliticului se-arată ascunsă vederii noastre – ca și a acelora care priveau cu ochii, dar nu vedeau vreo schimbare – tot astfel lucrarea harului lui Dumnezeu se face la o vreme vădită (ca vindecare) de dragul ochilor și vederii noastre. Orice gest ascuns al lui Dumnezeu are o manifestare în afară, de dragul mântuirii noastre…

Fiecare dintre noi să îl cinstească sincer pe luminătorul Ortodoxiei, pe dascălul și sprijinul Bisericii, pe propovăduitorul harului, pe podoaba monahilor, pe teologul apologet, pe Sfântul Grigorie Palama făcătorul de minuni, cu încercarea noastră de a-l imita. Pentru că astfel se va adeveri cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Cinstea Sfântului, imitarea Sfântului” ( „Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinţi este imitarea lor”). Sfântul Ierarh Grigorie rămâne a fi un exemplu de rugăciune și slujire pentru toți monahii și preoții noștri, dar și un bun exemplu de urmat în cele ale păstoriei. Cerându-i ajutorul și urmându-i după putere pe urmele rugăciunii, să-i îndeplinim învățătura sa care are ca scop principal trăirea harului dumnezeiesc.

În această perioadă a Postului Învierii, pomenirea iertării și vindecării pe care Hristos o dăruiește paraliticului ne duce cu gândul la Sfânta Taină a Spovedaniei, importanța căreia a accentuat-o  și Sfântul Grigorie Palama, arătând că aceasta ne împărtășește tuturor harul iertării, lucru la care ne îndeamnă și una din cântările Triodului: „Celor care umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumina, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne noua și ziua cea vestită a patimii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne!” (Stihira Triodului, glasul 6).

Să ne spargem și noi, iubiți frați, acoperișul, adică mintea noastră care este plină de lucruri pământești, pe care lepădându-le să ne pogorâm, smerindu-ne, și atunci vindecați fiind să ne ridicăm paturile, adică trupurile noastre spre împlinirea poruncilor lui Hristos și spre lucrarea faptei celei bune. Și numai atunci vom ajunge la vederea și privirea celor dumnezeiești, încât toate cugetele ce sunt întru noi vor zice asemenea celor ce erau de față la vindecarea slăbănogului: „Asemenea lucruri niciodată n’am văzut” (Marcu 2,12). Nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu decât numai după ce ne-am „vindecat”; curățindu-ne de păcate îl vedem după adevăr. Amin.

Arhim. Siluan (Șalari)