Și preoții se spovedesc

Toţi creştinii care îşi simt conştiinţa împovărată de păcate şi, mai ales, cei care vor să se împărtăşească trebuie să se spovedească sau să se mărturisească preotului duhovnic. Sunt obligaţi însă la mărturisire chiar şi aceia cărora li se pare că n-au nimic pe conştiinţă.

Iată ce spune despre aceasta Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Şi cei cărora li se pare că nu sunt căzuţi ‒ ceea ce, precum se ştie, nu se poate ‒, toţi sunt datori să se pocăiască. A se socoti cineva că nu e căzut este o cădere şi cel mai mare păcat…, precum ne învaţă ucenicul cel iubit al Domnului (I Ioan 1, 8-9): «De vom zice că n-avem păcat, ne amăgim pe noi înşine…, iar de vom mărturisi păcatele noastre, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele noastre»”.

Îndeosebi bolnavii trebuie să aibă grijă a se spovedi din vreme, pentru a se putea împărtăşi şi pentru ca sfârşitul să nu-i prindă, fără veste, nepregătiţi. Sunt exceptaţi de la obligaţia spovedaniei, adică pot fi împărtăşiţi fără să se spovedească, numai copiii până la vârsta de 7 ani împliniţi.

Preotul trebuie să se spovedească şi el? Da! Nu numai credincioşii laici trebuie să se spovedească, ci şi preoţii la rândul lor trebuie spovediţi.

Preotul fiind şi el om, supus greşelii, nu poate pretinde că nu are păcate căci „dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (I Ioan 1, 8). Păcatele oricărui om se iartă prin Taina Spovedaniei. Iată ce sublinia în sec. al XV-lea Sfântul Simeon al Tesalonicului : „Toţi trebuie să ne pocăim: şi mireni şi călugări, şi preoţi şi arhierei, nici unul să nu se depărteze de la pocăinţă, pentru că toţi am greşit şi greşim şi suntem datori să ne pocăim… Iar cum că spovedania sau pocăinţa e trebuincioasă şi pentru preoţi, ca şi pentru călugări şi mireni, chiar apostolul mărturiseşte zicând: «Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă tămăduiț. Or, Preotul trebuie să se facă pildă credincioşilor. Ar fi un nonsens să vorbeşti credincioşilor despre spovedanie şi să-i îndemni să o facă, să le asculţi păcatele pe care şi tu le faci, să-i ierţi de ele şi tu, ca preot, să nu te spovedeşti niciodată.”

Iar în altă parte, acelaşi mare ierarh ortodox îi sfătuieşte atât pe preoţii de mir, cât şi pe cei din clerul monahal, care au slujit Liturghie, ca „pururea să se spovedească… și mai vârtos preoţilor le este de trebuinţă aceasta, fiindcă se apropie pururea la Dumnezeul Cel ce ştie toate şi numai prin pocăinţă dă iertare”.

Preotul trebuie să-şi mărturisească îndeosebi păcatele şi neglijenţele comise în exerciţiul funcţiunii lui de liturghisitor, spunându-le arhiereului, căci păcatele de acest fel sunt specifice misiunii preoţeşti şi, după vechile rânduieli, ele ar trebui canonisite numai de arhiereu. Povăţuirile din Liturghier prescriu pentru preot obligaţia de a se spovedi duhovnicului său, înainte de slujire, nu numai în cazul că s-a făcut vinovat de vreunul din cele şapte păcate capitale, ci şi ori de câte ori îşi simte cugetul încărcat cu păcate mai mici, care l-ar putea împiedica de a sluji cu vrednicie.

Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 311-312