Sindromul broaştei fierte – cum suntem omorâţi încet dar sigur

Dacă ceva nu ne omoară din prima, nu suntem atenţi la problemă şi o repudiem imediat. Stabilim doze „de siguranţă” pentru diverse substanţe care ne contaminează – indiferent dacă este vorba despre alimente, apă, poluanţi sau vaccinuri.

Până la urmă, credem că dacă substanţele respective nu ne omoară în primele 30 de minute, nu este nicio problemă, nu? Ei bine, dacă aţi dat din cap aprobator, sunteţi, probabil o victimă a sindromului „broaştei fierte”.

Ce este sindromul „broaştei fierte”?

Teoria este bazată pe o observaţie – şi anume că un broscoi aruncat într-o oală cu apă încălzită zdravăn va sări imediat afară, însă dacă este pus într-o oală cu apă rece, dar care este încălzită treptat până în punctul de fierbere, va sta acolo până va fi fiert odată cu apa.

Unora li se pare că din punct de vedere ştiinţific aşa ceva pur şi simplu nu poate avea loc. Cu toate acestea, există dovezi despre un asemenea comportament, iar pasajul următor, extras din fişe ale unor experienţe de laborator, arată că el chiar a avut loc.

“Goltz a crescut temperatura apei de la 17,5 °C la 56 °C în aproximativ 10 minute, aşadar cu o rată de 3,8 °C pe minut, în partea sa de experiment, care încerca să arate că broaştele vor încerca să scape. Pe de altă parte, Heinzmann a încălzit apa cu broaştele o perioadă de 90 de minute de la aproximativ 21 °C la 37,5 °C, cu o rată de sub 0,2 °C pe minut. [4]

O sursă din anul 1897 susţine că “într-unul dintre experimente, apa a fost încălzită cu o rată de 0,002°C pe secundă iar broasca din vas a fost găsită moartă după 2 ore şi jumătate, fără să încerce să scape”.

În 1888 William Thompson Sedgwick a explicat această contradicţie dintre rezultate: chestiunea esenţială, afirma el, era rata diferită de creştere a temperaturii, acest factor fiind singurul care determina rezultate diferite pentru viitorul broaştelor.

“Se pare că dacă apa este încălzită suficient de lent, nu va determina nici măcar reacţii reflexe din partea unei broaşte normale; dacă este mai rapidă, însă, totuşi, suficient de lentă, broasca tot nu va reacţiona pentru a ieşi din vas.

Fenomenul descris este similar cu cel prin care trec oamenii astăzi. Încet dar sigur suntem otrăviţi şi prost-alimentaţi. Zilnic. Însă fenomenul este atât de gradual încât foarte puţini oameni îi înţeleg ramificaţiile.

Am devenit prizonierii unor noţiuni referitoare la doze „sigure”, limite etc., care ne sunt servite de diverse guverne, organizaţii şi voci cu autoritate în materie de sănătate – încât am ajuns să fim siguri că dacă ne menţinem în aceste „zone de siguranţă”, cumva, sănătatea noastră nu va fi deloc afectată negativ.

Realitatea este că, din cauza dozelor mari de substanţe nocive pe care le introducem zilnic în organism, indiferent dacă este vorba despre alimente, apă, aer, substanţe prezente în locuinţe, toxine emanate de mobilă, electronice şi autovehicule – sau dacă este vorba despre proasta alimentaţie datorată dietelor compuse din hrana „moartă” pe care o consumăm întruna – sfârşim prin a grăbi o moarte a celulelor noastre. Acest lucru converge în timp într-un punct în care încep boli, dureri în articulaţii şi alte forme de suferinţă.

Majoritatea oamenilor îl numesc „îmbătrânire”. Eu îl numesc „acumulare de toxine şi proastă alimentaţie”. Diferenţa este enormă.

Gândiţi-vă la faptul că astăzi majoritatea oamenilor încep să se simtă bătrâni după 35 de ani – ca să nu mai vorbim de incidenţa cancerului la vârste de 20 sau 30 de ani, fenomen care pur şi simplu nu exista acum 50-60 de ani. Cu alte cuvinte, după numai 12 mii de zile petrecute pe această Planetă, având expuneri multiple la toxine – de diferite grade (de exemplu mercurul din plombe şi vaccinuri), ajungem să nu mai funcţionăm cum trebuie.

Nu ignoraţi flacăra constantă care arde sub oala în care am fost plasaţi. Vă veţi afla un pas mai aproape de boli nemiloase, şi, până la urmă, de o moarte probabil prematură.

Medicii ne conving pe toţi că aceste doze „mici” sunt „sigure” şi că n-ar fi nicio problemă cu ele. Auzim constant că ele nu se acumulează şi că organismul le va elimina cumva.

Este adevărat că un organism care funcţionează normal poate elimina cantităţi serioase de toxine. DACĂ ar avea o condiţie optimă şi DACĂ ar trăi într-un mediu mai puţin poluant.

Din păcate ambele condiţii sunt rareori îndeplinite, astfel că ficatul nostru să funcţioneză mult mai prost, iar la un moment dat poate să ajungă să nu mai facă faţă. Efectul? Intoxicare în cascadă.

Apoi, într-o zi, primeşti un diagnostic

Cancer. Artrită. Alergii. Hipotiroidism. Fibromialgie. Iar lista poate continua cu cele 1001 de boli ale prezentului, una mai înfricoşătoare decât cealaltă.

În ziua când primeşti diagnosticul boala pare că a apărut din senin. Nu îţi pui problema că ai fi inhalat plumb, toxine, fum de maşină, E-uri în alimente, fum de ţigară, alcool în exces – şi toate în acelaşi timp. Toate erau doze mici, deci n-ar fi trebuit să fie nicio problemă.

Din păcate fraza de mai sus este o minciună care afectează vieţile şi viitorul a şapte miliarde de oameni.

Una dintre problemele cele mai mari ale vieţii moderne este exact această picurare înceată, zilnică – de toxine în alimente, apă, aer, produse de igienă – care, combinată cu proasta nutriţie şi lipsa de exerciţiu fizic, ne distruge încet dar sigur. Dacă mai introducem în ecuaţie miile de medicamente (care au, mai toate, efecte secundare), operaţii şi alte intervenţii medicale – veţi observa că există o mare şansă ca problemele de sănătate să înceapă la vârste mult mai timpurii şi că, probabil, veţi avea de înfruntat zeci de ani de dureri şi boli.

Toate – în numele progresului.

Cred că omenirea are dreptul la o soartă mai bună, ceea ce nu se va întâmpla de la sine, ignorând acest avertisment, ci doar dacă veţi conştientiza problema.

Nu fiţi nepăsători la flacăra constantă care arde sub oala în care am fost plasaţi. Vă veţi afla un pas mai aproape de boli nemiloase, şi, până la urmă, de o moarte probabil prematură.

sursa http://epochtimes-romania.com