Slavă lui Dumnezeu pentru tot!

Este uimitor cum oamenii sunt tentați să complice totul! Dacă ceva nu merge bine, încep să se moleșească și numesc această stare depresie. Știu asta pentru că și eu sunt la fel. Despre felul cum poți ieși de sub presiunea depresiei s-au scris tone de articole. De obicei se propun câteva variante: ceaiuri calmante, vizită la psihoterapeut, practicarea sportului ș.a.m.d.

Totul pare corect, totul este adevărat, dar oare câți dintre cei cu depresie urmează aceste sfaturi? Și sunt ele necesare? Îi pot ajuta pe toți?

Am cunoscut-o pe Natalia acum șapte ani la coadă la consultație la ginecolog. Natașa – o femeie înaltă, slăbuță, brunetă, cu o privire tristă, inexpresivă. Amândouă ne pregăteam să devenim mame: eu – fericită, ea – nu foarte. O asemenea femeie nefericită încă nu mi s-a întâmplat să întâlnesc. Din ochii ei gri, mă privea abisul.

Ea mi-a povestit că s-a măritat din dragoste, dar soțul s-a dovedit flușturatic. Nu lucra și-i plăcea să bea. Și, în general, Natalia n-a avut noroc în viață. Imediat după școală nu a putut să intre la drept. Tatăl i-a murit când Natașa era încă mică. Ea a rămas singură cu mama. Au trăit greu, uneori Natașa se ducea la prietene la cină. Pilmeni și șnițelele împodobeau masa numai la sărbători mari. Natașa a început să lucreze devreme ca bonă într-o grădiniță, apoi la o fermă ca mulgătoare. Mama Natașei era o fire dominantă și Natașa se temea de ea, ascunzându-și cu grijă stresul emoțional. Natașa s-a bucurat foarte mult când mama ei s-a căsătorit și s-a mutat într-o altă zonă.

În acel an, iarna a fost foarte aspră, combustibilul ieftin aproape că n-a ajutat-o și odată s-a întâmplat ceva groaznic: a ars casa. Natașa s-a salvat ca printr-un miracol. A trebuit să plece din satul natal, întrucât nu a putut găsi nici de lucru și nici unde să locuiască.

Natașa a hotărât să se mute la Moscova. S-a oprit ea la niște rude foarte îndepărtate, – a șaptea spiță de la roată. Curând ei au rugat-o politicos să plece. A urmat angajarea la o firmă cunoscută. Firma era faimoasă, dar cam lacomă: plata era puțină. Se considera că fiind manager pe vânzări trebuie să alergi foarte mult, ca un lup. Natașa era o fată insistentă și a dobândit curând clienți VIP. Ea era convinsă că munca ei este apreciată și ea iubită. Și-a construit planuri de viitor. Ce lovitură uimitoare a primit când, într-o dimineață, a fost rugată să-și scrie demisia. Ulterior, a aflat că una din firmele de care se ocupa Natașa de câteva luni a semnat, în sfârșit, un contract pentru o sumă mare. Dacă Natașa nu ar fi fost “rugată” să-și scrie demisia, ea ar fi primit un procent substanțial…

Deznădejdea este un păcat mare. Noi, ortodocșii, știm asta, deși adeseori uităm să luptăm cu această boală teribilă, iar ca să fim exacți, cu spiritul. Te spovedești, vorbești cu preotul – și îți este mai ușor.

Noi mergem la spovedanie – omul nebisericesc caută alte metode.

Natașa a stat o lună în clinica de psihoterapie. Discuțiile psihologice, somnul medicamentos, terapia – totul a fost excelent și, se pare, totul a ajutat-o. Dar când ieși din spital, ce va urma? În continuare nu are nimeni nevoie de tine, forfota continuă.

Natașa s-a angajat în altă parte. Cât timp a stat în spital, cea de-a doua cameră din apartamentul închiriat a fost luată de Igor – viitorul soț. Simpatic, înalt și, cel mai important, atât de serviabil. Natașa nu putea să nu se îndrăgostească. S-a dovedit că Igor este un gigolo obișnuit, în plus și bețiv: lucra o săptămână pe an și, dacă apărea bănuțul, îl bea imediat. Natașa a înțeles că a făcut o mare greșeală, dar era prea târziu. Prin ce minune a purtat și a născut primul copil, numai Dumnezeu știe. Curând a apărut și al doilea.

Coada la ginecolog se mișcă întotdeauna încet, dar discuțiile reduc timpul. Mi-am adus aminte de această cunoștință periodic, nici eu nu știu de ce. Mi-a intrat în suflet abisul din privirea Natașei. Poate pentru că nu i-am adresat niciun cuvânt de mângâiere, nu am încurajat-o. Mult timp mi s-a derulat în minte frazele pe care ar fi trebuit să i le spun. Ar fi trebuit s-o invit la biserică. Dar mi s-a părut că ne vom mai întâlni.

Și ne-am întâlnit peste șapte ani, pe 1 septembrie. Copiii noștri erau cam în aceleași clase. Am recunoscut-o imediat pe această cunoștință întâmplătoare de la cabinetul de ginecologie. Era puțin schimbată la exterior. Tot slabă, aceeași ochi gri, deși privirea nu mai era de animal încolțit, iar pe frunte avea câteva riduri subțiri. Culoarea roșie a bluzei se reflecta pe pielea închisă la culoare.

– Cum o duci, Natașa? Ce s-a mai schimbat? – am întrebat-o eu.

– Știți, Tania, am fost în pragul sinuciderii. Vă imaginați: copiii erau flămânzi, bani deloc. Chiria nu aveam cu ce s-o plătesc. Ajutor de nicăieri. În plus, soțul a început să dispară cu zilele; lumea îmi spune că l-a văzut ba ici, ba colo, cu o bețivancă. M-am hotărât și l-am alungat. Viața mi-era distrusă. Încotro s-o iau cu doi copii mici? Dar s-a întâmplat ca mama să se mute la mine. N-a avut parte de-o viață așezată. Mi s-au dezlegat mâinile, am început să lucrez. La serviciu m-am împrietenit cu o femeie credincioasă, care mi-a spus o frază miraculoasă, pe care eu o repet cu tărie de câte ori tristețea îmi năvălește sufletul: “Slavă lui Dumnezeu pentru tot!” Și, într-adevăr, slavă Domnului pentru tot. Tatăl meu a murit devreme, dar acest lucru mi-a călit caracterul. Mi-a ars casa, m-am mutat la Moscova – aici sunt mai multe posibilități! Facultatea de drept? – Dar ce avocat va ieși din mine? Da, odată am făcut greșeala să mă mărit, dar am niște copii minunați. Nu demult, mi-au dat jumătate de normă pentru că firma este în prag de închidere, dar slavă lui Dumnezeu – acum am mai mult timp să-l petrec cu copiii. Cu mama mă înțeleg bine, vă imaginați! Acum mama mi-e cea mai bună prietenă. Cu anii ea s-a muiat, nu mai este ca înainte, când mi-era de ajuns o privire ca inima să-mi cadă în călcâie. Acum se sfătuiește cu mine de la egal la egal, nu mă mai presează moral, nu-mi mai dictează cum să trăiesc. Da, totul e bine acum. Și, dacă ceva nu e în regulă, nu uit să-mi repet: Slavă lui Dumnezei pentru tot!

M-am împrietenit cu Natalia, copiii noștri sunt nedespărțiți! Ea are niște băieți extraordinari, care învață bine. Eu cu fetele suntem adesea musafirii lor. Svetlana Vladimirovna, mama Natașei, ne tratează mereu cu covrigei delicioși presărați cu zahăr pudră. “Slavă Domnului pentru tot!”, – ne spunem de fiecare dată când ne întâlnim!

Natalia a învățat de la mine să fie optimistă. Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am: și pentru raza jucăușă de soare, care nu mă lasă să dorm în dimineața de duminică; și pentru o mulțime de lucruri, care nu mă lasă să mă plictisesc; și pentru apusul de soare auriu și transparent; și pentru floarea albă, delicată de pe lângă aleea din parc, care mi se înclină de fiecare dată, când trec pe lângă ea! Și pentru încă o zi, dată mie de Tatăl milostiv pentru pocăință. Slavă lui Dumnezeu pentru tot!

sursa http://vremurivechisinoi.blogspot.com/