Slujbă Arhierească de Duminica Mare la Catedrala „Nașterea Domnului”
18:05, duminică, 31 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, liturghie, mitropolit vladimir

În ziua prăznuirii Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove şi un numeros sobor preoțesc, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Această sărbătoare a fost un deosebit prilej de bucurie duhovnicească pentru protodiaconul Gheorghe Lunic, care a fost hirotonit în treapta de preot. Cu ocazia acestui binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir a urat nou-hirotonitului slujitor să fie un destoinic slujitor al Bisericii strămoșești și în timpul vieții sale pământești să ia aminte la faptele apostolilor și ale tuturor celor care și-au trăit viața slujind Domnului, pentru a fi un viu exemplu binecredincioșilor creștini, însetați de cuvântul Adevărului.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei, în timpul căreia, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Episcop Ioan și preoții prezenți, au citit rugăciunile de îngenunchere, prin care s-a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale, cerându-se și în continuare mila și îndurarea Atotțiitorului față de poporul Său.






















În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie...
În Duminica a XXIX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Peste 120 de copii de la grădinița ABC au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
