Slujba Privegherii în ajunul Praznicului Înălțării Sfintei Cruci la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca
22:00, joi, 26 septembrie, 2024 |

În ajunul Slăvitului Praznic al Înălțării Sfintei Cruci, 26 septembrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a săvârșit rânduiala Privegherii în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Alături de Preasfinția Sa au slujit prot. Alexandru ILESCU, chelarul catedralei episcopale și un sobor de preoți și diaconi.
La momentul cuvenit al utreniei, Sfânta Cruce a fost scoasă de către chiriarh în mijlocul catedralei, unde a fost săvârșită rânduiala specială a Înălțării Sfintei Cruci, fiind mai apoi așezată spre închinare credincioșilor.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, https://eparhiasoroca.md/





















































Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău