Slujba Privegherii în cinstea Sărbătorii Domneşti „Naşterea Domnului”, săvârșită la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni
21:00, joi, 6 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie: ps petru

În seara zilei de joi, 6 ianuarie 2022, în ajunul Slăvitei Sărbători a Nașterii Domnului, Înaltpresfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni a săvârşit slujba privegherii în cinstea Măritului Praznic Domnesc, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni.
În această seară minunată, când toată făptura se bucură şi prăznuieşte, când păstorii primesc vestea Naşterii Pruncului Iisus de la îngeri, în Catedrala Episcopală sărbătorirea Naşterii Domnului, la Slujba Privegherii Înaltpreasfinția Sa a fost însoţit în slujire de toți slujitorii Catedralei Episcopale, în frunte cu Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim Corostinschi.
La cântarea Polileului, au fost cântate mărimuri-le Sărbătorii, după care Ierarhul a miruit pe toți credincioșii prezenți.
La sfârșitul privegherii praznicale, Ierarhul a îndemnat creştinii să fie prezenți la sărbătorirea deplină a Naşterii Domnului prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de la miezul nopţii.
Cu ocazia Sărbătorii Nașterea Domnului, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar câte un calendar de birou slujitorilor, corpului ipodiaconal și Corului Catedralei Episcopale.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/































Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Vineri 14 octombrie, 2022, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului și a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul PETRU,...
Pe 9 octombrie, 2022, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când este cinstit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul,...
Pe 2 octombrie, 2022, în Duminica a XVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Marți, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie...
Pe 25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Mierucuri, 21 septembrie, 2022, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după ce a săvârșit în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău