Slujba Vecerniei și Cinul iertării la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Slujba Vecerniei și Cinul iertării la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din Chișinău

21:04, duminică, 22 februarie, 2026 | Cuvinte-cheie: ,

În seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat slujba Vecerniei și Cinul iertării la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Slujitori și credincioși din cuprinsul Mitropoliei Moldovei au venit astăzi să-și ceară cuvenita iertare înainte de Postul cel Mare.

La finalul slujbei, Arhipăstorul a venit cu un cuvânt de învățătură, vorbind despre semnificația, atmosfera și roadele duhovnicești ale Postului Mare, în care pășim și în acest an, cu Doamne ajută.

„Dragii mei, postul e bun prilej pentru rugăciune cu osârdie şi fapte bune. Postul duhovnicesc înseamnă postirea simţurilor – gura să nu vorbească neadevăruri şi nedreptăţi, ochii să nu privească cele pierzătoare şi ispititoare, urechea să nu asculte vorbe deşarte. Şi ferice de cel care îmbină postul cel duhovnicesc cu cel trupesc, pentru că acesta, prin înfrânare ajunge chip luminos al smereniei creştine.”

Vlădica Vladimir și-a cerut iertare de la cei clerul și credincioșii prezenți, după care i-a îndemnat să petreacă Postul Mare în deplină împăcare unii cu alții, pentru a ajunge cu bine la luminata sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos.

Creștinii prezenți au primit de la ÎPS Mitropolit, cărțulii cu tematică religioasă pentru Sfântul și Marele Post.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com