Slujire arhierască în Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Slujire arhierască în Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi

14:00, duminică, 11 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei  6, 33).

În Duminica a III-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Textul Evangheliei din Duminica a 3-a după Cincizecime ne spune să „nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului… Luați seama la crinii câmpului… Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei  6, 25-33).

Atunci când ne îngrijim doar de lucrurile materiale, devenim materialişti. Îngrijindu-ne de cele duhovniceşti, devenim oameni duhovniceşti. Astfel, felul grijilor noastre ne izvorăşte fericire sau nefericire. Preocupaţi doar de cele trecătoare, suntem veşnic frământaţi, panicaţi, nemulţumiţi, într-un cuvânt, nefericiţi. Atunci când suntem preocupați de împlinirea voii lui Dumnezeu, dobândim folos duhovnicesc, liniște, pace și armonie în viața noastră.

Sfântul Grigorie Teologul ne spune că căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu are întâietate înainte de toate. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, creştinul are titlul de cetăţean al Cerului. „Dacă eşti creştin, nu ai cetate pe pământ… chiar dacă am intra în posesia întregului pământ, am fi nişte străini şi nişte persoane în trecere”. Iar Sfântul Nicolae Velimirovici ne indeamnă: “Nu căutaţi zdrențe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui Care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e Împăratul, şi voi sunteti fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogaţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fară îndoială şi ce este mic”.

„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim,
Şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem,
Toată grija cea lumească să o lepădăm
Ca pe Împăratul tuturor, să primim,
Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti.”

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com