Slujire arhierească în Duminica a 14-a după Rusalii la mănăstirea Curchi
13:12, duminică, 22 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: duminica a XIV-a dupa rusalii, manastirea curchi

În Duminica a 14-a după Rusalii, ierarhul Orheiului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Curchi. PS Siluan de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al acestei mănăstiri, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica centrală a mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, înconjurat de soborul de slujitori și enoriașii prezenți.
„Pilda din evanghelia de astăzi – Pilda nunții fiului de împărat (Matei 22, 2-14) – conține mai multe învățături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul Iisus Hristos, la taina Bisericii și a vieții creștine.
În toată parabola Domnul ne cheamă să ne străduim să fim nu doar dintre cei chemați, ci din cei aleși. Pentru că cei care sunt numai dintre cei chemați, nu numai că decad din lumina cea neînserată, dar și merg în întunericul cel mai dinafară, de vreme ce le sunt legate mâinile și picioarele. Căci toți au fost chemați și cu dreptate vor fi pedepsiți cei care nu au venit la credință.
Celebra expresie de la finalul evangheliei „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” ne arată că numai datorită libertății noastre de alegere putem fi aleși sau nu.
Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune: „Că suntem chemaţi este limpede – dar suntem, oare, credincioşi? Fiindcă şi printre credincioşi pot fi, în ciuda numelui, unii fără credinţă. Unul nici nu se gândeşte la credinţă, ca şi cum n-ar fi; altul ştia câte ceva despre ea şi din ea şi este mulţumit cu asta; altul o tâlcuieşte strâmb; altul nutreşte de-a dreptul vrăjmăşie faţă de ea; şi toţi aceştia – sunt număraţi printre creştini, chiar dacă nu au nimic creştinesc într-înşii. Dacă eşti credincios, cercetează dacă simţirile şi faptele tale – haina de nuntă a sufletului sunt pe potriva credinţei tale. Poţi să cunoşti bine credinţa şi să te arăţi plin de râvnă pentru ea, dar în viaţă să lucrezi patimilor, adică să te îmbraci în haina de ruşine a sufletului iubitor de păcat. Astfel de oameni spun una, şi în inimă au alta; în gură au: „Doamne, Doamne!”, iar înlăuntru: „Mă lepăd de Tine”. Aşadar, cercetaţi-vă pe voi înşivă: sunteţi, oare, în credinţă şi în haina de nuntă a virtuţilor, sau în zdrenţele ruşinoase ale păcatelor şi patimilor?””
Ca și în duminica trecută, Evanghelia zilei ne obligă să percepem parabola nu numai cu referire la trecut ci, mai degrabă, cu referire la prezent, pentru că cei invitați la cină, la Împărăție își găsesc și astăzi alte treburi. Ar fi bine să ne cecetăm fiecare şi să vedem ce ne împiedică să alegem Împărăţia Cerurilor pentru care am fost zidiţi şi la care suntem chemaţi.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul arhieresc al mănăstirii Curchi, condus de Dl Dumitru Buga.
Sursa: http://manastireacurchi.md/






















Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12) Iubiţi credincioşi, Pilda din Sfînta Evanghelie de azi,...
În Duminica a 14-a după Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii...
În Duminica a XIV-a după Cincizecime, 22 septembrie 2019, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta...
În Duminica a XIV-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir, împreună cu soborul preoțesc al Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău,...
10 septembrie 2017. În a XIV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie...
În Duminica a XIV-a după Cincizecime (Pilda nunţii fiului de împărat), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău