Slujire arhierească în Duminica a XIX-a după Cincizecime, la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Schineni, r.Soroca
19:08, duminică, 30 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: schineni, soroca, vicariatul de soroca
În Duminica a XIX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Schineni, raionul Soroca, după perioada de reparație capitală.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de Episcopul IOAN s-au rugat Protopopul de Soroca, Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, parohul bisericii, preotul Gheorghe TOMAC și un sobor de slujitorii.
În cadrul Serviciului divin, părintele-parohl Gheorghe TOMAC, pentru slujirea pilduitoare întru binele Sfintei Biserici, dar şi cu ocazia a 15 ani de slujire sacerdotală a fost ridicat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, la rangul de Protoiereu.
Fiind prezent la slujba de sfințire, Protoiereul Gheorghe GANEA, cleric al Episcopiei de Edineț și Briceni, și băștinaș din această localitate, a oferit în dar comunității, din partea familiei o icoană cu chipul Sfîntului Nicolae.