Slujire arhierească și Taina Hirotoniei în parohia „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Dahnovici, r. Hîncești
18:15, sâmbătă, 9 iulie, 2022 | Cuvinte-cheie: ps petru
Sîmbătă, 9 iulie, 2022, Înalpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a slujit în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din s. Dahnovici, r. Hîncești.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopopul Bisericilor din Raionul Hîncești, de preotul Augustin GANGAN, cel care a fost până în prezent parohul bisericii menționate, de soborul de preoți și credincioșii prezenți.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopop de Hîncești și un sobor de preoți din cuprinsul Protopopiatului Hîncești.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru pace și sănătate, cerându-se ca Dumnezeu să reverse har, binecuvântare și ajutor, în toate cele spre mântuire, asupra întregii comunități parohiale din acest sat.
După citirea pericopei evanghelice, Chiriarhul a ținut un consistent cuvânt de învățătură, în care a explicat mesajul evanghelic.
După cântarea Heruvic-ului, diaconul Simion VRABIE a fost hirotonit preot pe seama acestei parohii.
După cântarea rugăciunii Tatăl nostru…, Înaltpreasfinția Sa, a împărtășit copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
După aceasta, Ierarhul a felicitat cu această slujbă arhierească întreaga comunitate parohială prezentă, adresându-i cuvinte de încurajare și apreciere pentru toată munca depusă până în prezent, în lucrarea cea duhovnicească, pe ogorul slujirii lui Hristos preotului Augustin GANGAN, cel care, așa cum s-a menționat, a fost parohul acestei biserici, dar care în acest moment este deja parohul bisericii „Înălțarea Domnului din s. Bălceana, r. Hîncești.
De asemenea, Ierarhul l-a felicitat pe părintele Simion, dorindu-i slujire rodnică și cu multă evlavie pe ogorul bisericii lui Hristos, îndemnându-l și sfătuindu-l părintește în ceea ce privește și slujirea de paroh al unei comunități de credincioși ortodocși.
La final, atât părintele Augustin GANGAN, cât și părintele Simion VRABIE, a mulțumit sufletește Ierarhului pentru prezență și slujire în această parohie, dar și pentru toată susținerea, încurajarea, aprecierea și cuvintele de învățătură creștină, fapt pentru care, îi rămân recunoscător și ascultător și-n continuare.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/