Smerenia vameşului păcătos covârşeşte dreptatea fariseului trufaş

Iubiţi întru Hristos! Iată-ne în Duminica Vameşului şi a Fariseului!

Abia ieri răsunau în casele noastre cuvintele troparului “În Iordan botezându-te, Tu, Doamne, Închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, iar Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie!” Şi deja astăzi în inimile noastre vibrează cântarea smerită: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Datatorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!” Este cântarea din Triod, cartea folosită în ciclul liturgic din Postul Mare.

Biserica Creştină Ortodoxă a rânduit acest post pentru a ne pregăti sufleteşte către Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului. Şi această perioadă a Postului Mare, perioada de asceză premergătoare Patimilor şi Învierii lui Hristos, începe cu trei săptămâni înainte de Postul propriu-zis: săptămânile de după Duminica Vameşului şi a Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lăsatului Sec de carne, când se citeşte pilda Evanghelică despre Înfricoşătoarea Judecată. După aceasta vine Duminica Iertării, sau, a Izgonirii lui Adam din Rai, şi începe înălţătoarea perioadă a ascensiunii noastre duhovniceşti către Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Astăzi în timpul Sfintei Liturghii se citeşte fragmentul Evangheliei de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (18, 10-14), în care se istoriseşte despre trufia şi lauda fariseului şi rugăciunea plină de pocăinţă şi smerenie a vameşului.

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Ni se vorbeşte despre suirea la Templu a doi oameni, arătându-se că noi cu toţii suntem chemaţi spre urcuş duhovnicesc pentru a ajunge la Dumnezeu. În timpul rugăciunilor Euharistice ale Sfintei Liturghii preotul îi îndeamnă pe credincioşi „Sus să avem inimile!” Şi poporul îi răspunde: „Avem către Domnul!” Nu putem veni la Dumnezeu, dacă nu ne înălţăm sufletele, dacă nu ne ridicăm din viforul ispitelor, mergând spre limanul cel lin al dragostei Dumnezeieşti.

Şi, totuşi, straniu lucru, fiind în casa lui Dumnezeu, fiind oaspetele Lui, unul dintre aceştia doi, un fariseu, adică, unul care s-a osebit pe sine de restul poporului, s-a îndepărtat de popor, s-a retras din viaţa mondenă pentru a-şi afierosi viaţa lui Dumnezeu, pentru a se dedica studiului Sfintelor Scripturi şi a Legii lui Dumnezeu – acest om, în loc să se roage Stăpânului şi Creatorului, mulţumindu-i pentru darurile Sale cereşti, se laudă că nu este ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri. Şi, mai ales, nu este ca acest vameş! Astăzi, până şi copiii de la grădiniţă ştiu că lauda de sine nu miroase a bine. Cu siguranţă, această „rugăciune” nu a fost întru miros cu bună mireasmă duhovnicească lui Dumnezeu!

Noi trăim în credit – în datorie faţă de Dumnezeu. Nu se îndreaptă nimeni prin faptele sale, ci prin harul lui Dumnezeu. De aceea şi spune Sfântul Apostol Pavel, „Deci, unde este pricina de laudă? A fost înlăturată. Prin care Lege? Prin Legea faptelor? Nu, ci prin Legea credinţei (Romani 3, 27).

Vorbind despre smerenie şi mândrie, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce următoarea alegorie:

Imaginaţi-vă două trăsuri, una trasă de dreptatea împletită cu mândria, şi alta – de păcatul conjugat cu smerenia. Cea mânată de dreptate va fi trasă înapoi de mândrie, iar cealaltă va fi împinsă înainte de către smerenie, covârşind puterea distrugătoare a păcatului. Nu pentru că păcatul ar fi mai puternic, ci pentru că smerenia va acoperi păcatul.

Smerenia este expresia dragostei. Cedezi de la tine, pentru că iubeşti. Şi pentru că îţi dai seama: nu tu ai lucrat, ci harul lui Dumnezeu a acoperit goliciunea ta. Însuşi Mântuitorul, vorbind despre cei care se laudă cu faptele bune pe care le-au săvârşit, îi aseamănă cu slugile care nu au făcut decât ceea ce trebuiau să facă: „Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.” (Luca 17, 10).

În acelaşi timp, vameşul, unul dintre cei care erau dispreţuiţi foarte mult de iudei, pentru că vameşii colectau impozitele şi le duceau cotropitorilor romani – acest vameş sta umilit într-un loc retras din Templu, şi nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice către cer, doar se ruga „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”

Este o parabolă povestită de Însuşi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Această parabolă, totuşi, capătă dimensiuni cu totul reale în viaţa noastră, anume pentru cuvintele lui Hristos: „Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”

Putem spune cu siguranţă că începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului intrăm într-o perioadă nouă a anului – perioada Postului Mare. Iar postul adevărat nu constă doar în lipsire de anumite bucate, nu în numărarea rugăciunilor, ci în smerenie, pocăinţă, lucrare duhovnicească. Tocmai din acest motiv, în săptămâna ce urmează nu se posteşte în zilele de miercuri şi vineri, cum se face, de regulă, pe parcursul întregului an.

Să aducem un post bineplăcut lui Dumnezeu – postul inimii. Înfrânându-ne ochii de la priviri deşarte, ferindu-ne picioarele de la căi strâmbe, mâinile de la fapte netrebnice, urechile de la vorbe goale şi necuviincioase.

Vom posti, dacă ne vom lipsi de ceea ce ne îndepărtează de rugăciune – de excesul televizorului, internetului, tehnologiilor informaţionale, concentrându-ne pe faptele credinţei, milostenie, rugăciune, participare la slujbele Bisericii. Chiar începând cu azi, Duminica Vameşului şi a Fariseului – şi continuând în acest ritm toată viaţa noastră, indiferent dacă suntem în post sau nu.

Iar Bunul nostru Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe toţi. Amin!

Preotul Constantin Cojocaru