Soborul Maicii Domnului – Maica Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu
15:29, duminică, 8 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Soborul Maicii Domnului

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca, Cap 2, vers. 14)
Biserica Ortodoxă sărbătorește în a doua zi de Naşterea Domnului, Soborul Maicii Domnului, aceasta fiind una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din sec. al V-lea.
Cuvântul bisericesc, „sobor” însemnează „adunare de oameni” şi în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri: întâi, cuvântul acesta este o chemare către cei credincioşi, să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul „sobor” ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvită, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinţilor fericiţi din ceruri şi că, aşa fiind, adunarea noastră de astazi, de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinţilor şi Îngerilor din ceruri. Adunarea cea cerească, adică, se uneşte, astăzi, cu adunarea noastră pământească, la cinstirea Maicii Domnului.
În ultimii ani a devenit o tradiţie, ca în această zi arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei să se adune la o rugăciune comună în Catedrala mitropolitană cu hramul Naşterea Domnului.
Şi, este drept să fie aşa, după ce am prăznuit ieri Taina în care Maica Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat şi ascuns într-un prunc de om.
După Liturghie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari a adresat Mitropolitului un cuvânt din partea Episcopilor Mitorpoliei Moldovei, urându-i viață lungă, lipsită de primejdii și ispite, precum și statornicie întru buna ocârmurirea Bisericii Ortodoxe din țara noastră.
Vlădica Vladimir a a avut parte de alese felicitări și din partea secretarului mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a vorbit din partea slujitorilor Catedralei mitropolitane, mulțumind Arhipăstorului pentru grija Sa părintească și pentru dragostea pe care o are față de cler și popor.
La final, corul de copii al Catedralei a prezentat Mitropolitului și Arhiereilor prezenți un buchet de colinde și cântări de Nașterea Domnului.
Soborul Maicii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În cea de-a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
Sursa: www.mitropolia.md































În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie...
În Duminica a XXIX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Peste 120 de copii de la grădinița ABC au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
