Soborul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Soborul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului

22:40, sâmbătă, 19 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , ,

In fiecare an, pe data de 7/20 ianuarie praznuim  Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Ioan Botezatorul – „Ingerul Domnului”

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezatorul „Ingerul Domnului”, pentru ca avea sa-I gateasca calea (Mal. 3, 1), iar Mantuitorul recunoaste ca Ioan este „ingerul”de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce il numim inger intrupat? Pentru ca el a ajuns sa poarte in fiinta sa semnele biruintei asupra pacatului originar. Astfel, el nu-si mai castiga painea cu sudoarea fruntii. Evanghelistul Marcu precizeaza: „Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare din piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica” (Marcu 1,6). Aceasta prezentare ne descopera marele ascet din Ioan, care invinge in fiinta sa inclinatiile spre pacat si devine vrednic sa-l vesteasca lumii pe Hristos. De aceea nu-i intamplator ca este reprezentat pe usile imparatesti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de inger.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi si a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca noteaza, cu o extrema precizie, data la care Ioan Botezatorul a inceput sa predice: „In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele sau, tetrarh al tinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, in zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie” (Luca 3, 1-2).

Rolul Sfantului Ioan Botezatorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naste in ei credinta in Hristos. El isi incepe predica cu aceleasi cuvinte ca si Mantuitorul: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Mt. 3, 2). Le atrage atentia ca nu este de ajuns sa faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mantuirea. In acest sens le spune: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind ca toate neamurile sunt chemate la mantuire. Convertirea propovaduita de Ioan presupunea recunoasterea starii de pacat in care se afla omenirea si inlaturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseica. Actul care consfinteste convertirea este „botezul lui Ioan”. Acest botez, numit si al pocaintei, nu daruia iertarea pacatelor, dar presupunea cainta pentru pacatele savarsite si astfel, pregatea sufletul pentru primirea iertarii. Misiunea principala a Sfantului Ioan Botezatorul era sa puna inaintea ochilor mintii realitatea pacatului si sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul care avea sa vina, sa le descopere celor convertiti calea pe care sa o urmeze. Ca Ioan Botezatorul reuseste sa zguduie constiintele, o arata Sfantul Evanghelist Luca cand spune: ” poporul era in asteptare” (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a inlatura orice ispita care facea posibila confuzia ca Ioan este Mesia cel asteptat, va spune: „Eu va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine … Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc” (Matei 3, 11). Si va incheia prin a spune: ” Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era” (Ioan 1, 15).

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Moastele Sfantului Ioan

Potrivit traditiei, Ioan a fost inmormantat in Samaria. Din relatarile istoricilor Rufinus si Teodoret, aflam ca mormantul sau a fost profanat in timpul imparatului Iulian Apostatul, in anul 362. Astfel, o parte din moaste a fost arsa, iar cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria. La 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele. Despre capul sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Astazi, capul sfantului se afla la Roma.

Semnificatia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din Iehohanan” si inseamna „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica de la noi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com