Soborul Sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot lăudaţilor Apostoli
7:46, sâmbătă, 13 iulie, 2024 | Cuvinte-cheie: 12 apostoli, apostoli, sinaxar, sobor, soborul sfintilor apostoli, viețile sfinților
Sfânta noastră Biserică prăznuiește, astăzi pe toți cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a răspândi, până la marginile lumii, dreapta credință creștină și a vesti tuturor marginilor pământului pe Hristos Dumnezeu, chemând toate neamurile la mântuire.
Ei au fost chemați la apostolie chiar de Domnul Însusi, și au fost martorii propovăduirii patimilor și Învierii Sale, ca să-L mărturisească, apoi, printre oameni. Astfel, Sfântul Apostol Petru, întâiul între egali, se numea Simon, mai înainte de a fi chemat de Domnul. El a propovăduit Evanghelia, mai întai, în Iudeia, apoi în Antiohia, în Pont, Capadochia, în Asia, Bitinia, Galatia, și după tradiția Bisericii, a mers și la Roma. În cele de pe urmă, fiind răstignit de Nero împăratul, cu capul în jos, s-a dus la cele cerești.
Sfântul Apostol Andrei, „cel întai chemat”, era fratele Sfântului Petru. După tradiție, el a propovăduit credința lui Hristos în toate țările de pe lângă Marea Neagra și în Dobrogea, după care, s-a întors în Tracia și s-a dus în Grecia, iar la Patras, a fost răstignit pe o cruce în forma literei X, „Crucea Sfântului Andrei”.
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, „fiul tunetului”, ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.
Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.
Sfântul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit moarte de mucenic.
Sfântul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si „Geamanul” si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.
Sfântul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit „samanta dumnezeiasca.”
Sfântul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.
Sfântul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.
Sfântul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.
Sfântul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunăvestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slavă!