Soţii trebuie să ducă împreună o viaţă duhovnicească în Hristos
10:30, joi, 17 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica din casa, casatorie, casnicie, comuniunea dintre soți, euharistie, impartasirea comuna, necazuri, soti, viata duhovniceasca

Euharistia a fost dintotdeauna şi va rămâne măsura bisericească a vieţii creştinului. Soţii trebuie să ducă împreună o viaţă duhovnicească în Hristos; dacă aceasta nu există, nu mai poate fi vorba despre o biserică în casă. Toate necazurile noastre care vizează biserica – iar de cele mai multe ori şi cele familiale şi sociale – provin de la desbisericirea vieţii noastre, de la pierderea „caracterului ei euharistic”.
Prin împărtăşirea comună, prin participarea comună la viaţa Bisericii, la Tainele şi rugăciunile ei, căsnicia devine nu numai unirea trupească şi sufletească, ci şi duhovnicească. Prin aceasta căsătoria bisericească şi ortodoxă nou-testamentară se deosebeşte de oricare altă căsătorie.
Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 39


Copiii trebuie să se deprindă să frecventeze biserica în fiecare duminică şi sărbătoare religioasă şi să se comporte adecvat în...
Toate societăţile recomandă principii morale în relaţiile dintre oameni. Unele reguli morale sunt incluse în codurile penale. Astfel, este ilegal...
Copiii trebuie să se deprindă să frecventeze biserica în fiecare duminică şi sărbătoare religioasă şi să se comporte adecvat în...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău