Spovedania unor medici decoraţi de Patriarhul Daniel pentru că au refuzat să mai facă avorturi: „Mă simţeam ca un killer plătit să ucidă”
19:23, sâmbătă, 3 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: avort, despre avort, medici împotriva avortului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, i-a decorat pe 18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere cu Diploma Originală şi Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Patriarhul a încercat astfel să-i răsplătească pe medicii care s-au decis să salveze vieţile copiilor condamnaţi la moarte înainte de a se naşte.
Prezent săptămâna trecută la Timişoara pentru întronizarea noului Mitropolit al Banatului, dar şi pentru a-şi ridica titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş, Preafericitul Daniel a decorat cu Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” 18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere. Cei 18 medici sunt: Cristina Valea (medic primar de familie care a covnis peste 700 de femei să renunţe la avort), conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie), Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudiţeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruţ, Olivera Iordacheşi Ionel Spătaru.
”Dacă mama mea ar fi făcut avort, eu nu mă mai bucuram astăzi de familia mea”
Numărul medicilor care refuză să facă avorturi este în creştere la Timişoara, medici renumiţi şi foarte căutaţi refuzând să mai facă întreruperi de sarcină. Unul dintre primii medici care a luat această decizie imediat după Revoluţie este conferenţiarul Dan Păscuţ, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II din cadrul Univerităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara. Într-un interviu acordat Asociaţiei Pro Vita, medicul Dan Păscuţ povesteşte cum a luat decizia de a renunţa la practicarea avortului.
„După Revoluţie, având posibilităţi de examinare ecografică, văzând embrionul, citind pe tema acestui subiect şi înfiinţându-mi un cabinet privat unde primeam bani pentru avorturi am început să mă simt ca un killer plătit să ucidă. Atunci nu m-am mai putut suporta pe mine însumi. Era exact acelaşi sentinment ca şi cum aş fi fost plătit să ucid. Măcar un adult are posibilitatea să se apere. Fătul intrauterin nu are nicio posibilitate să se apere. Sunt absolut convins că există viaţă şi că prin avort se distruge o viaţă. Am şi declarat oarecum anecdotic că şi dacă ar trebui să fac puşcărie pentru asta nu voi mai face avorturi”, a declarat medicul Dan Păscuţ. Conferenţiarul timişorean a mai spus că l-au zguduit experienţele în care într-o zi ajungea să curme o viaţă, iar apoi să asiste la o naştere prin care un copil era adus pe lume. „Dacă mama mea ar fi făcut avort, eu nu eram astăzi şi mă bucur de familia mea, de faptul că am viaţă pentru că mama mea m-a dorit”, a spus medicul Dan Păscuţ.
Un alt medic, foarte renumit în Timişoara, care refuză să mai facă avorturi este Ionel Cioată. Acesta a luat decizia de a renunţa la practica avortului în urmă cu 15 ani. „A fost o decizie greu de luat pentru că avortul era o practică pe care am învăţat-o în cursul pregătirii mele şi mă ascundeam în spatele acestei datorii ale mele de a face acest lucru”, a declarat medicul Ionel Cioată într-un interviu pentru televiziunea creştină Alfa şi Omega TV. Ionel Cioată a declarat că în familia lui subiectul era intens dezbătut şi soţia a încercat să îl convingă să renunţe la avorturi, dar momentul hotărâtor a venit în postul Crăciunul din anul 1999.
„Decizia mea a fost luată după câteva vizite la Muntele Athos, unde am avut discuţii cu vrednicul de pomenire, părintele Petroniu. El mi-a spus să am grijă ce fac pentru că acest păcat este capital. În Postul Crăciunului din 1999-2000, am fost să mă spovedesc. Părintele mi-a spus că nu mă pot împărtăşi până nu rezolv problema. A fost durere mare pentru că eu nu am putut lua parte la sfânta împărtăşanie. A fost picătura care a umplu paharul”, îşi aminteşte emoţionat medicul Ionel Cioată.
”Mulţi au crezut că mi-am schimbat religia”
Medicul a mai declarat că înainte de a lua decizia să nu mai facă întreruperi de sarcină se ascundea în spatele meseriei, crezând că o să îşi piardă pacienţii. Decizia s-a dovedit însă a avea numai efecte benefice. „Viaţa mea s-a schimbat, familia mea s-a schimbat, relaţia mea cu pacienţii s-a schimbat şi tot mai mulţi pacienţi au început să vină la mine. Bunul Dumnezeu mi-a dovedit că El este bun, iubitor şi iertător. Sper să mă ierte pentru toate păcatele pe care le-am făcut prin uciderea a sute şi sute şi nu mai ştiu câte suflete”, a mărturisit medicul timişorean.
Doctorul Cioată a mai povestit că după ce a luat decizia de a refuza să mai facă avorturi, nu numai că nu a mai realizat această practică, dar a încercat să le consilieze pe pacientele care vroiau să renunţe la sarcină pentru a le convinge să păstreze copilul. „Am avut foarte multe cazuri de pacienţi indecişi, cupluri necăsătorite, fete tinere. Mi-am luat timp şi am discutat cu ei. Le-am arătat embrionul, fătul, inimioara pentru a-i determina să îşi schimbe decizia. Mulţi dintre ei au renunţat la ideea de a face avort. Au rămas pacienţi, i-am ajutat la naştere şi au fost fericiţi. Trebuie să luptăm să vină pe lume fiecare suflet pe care Dumnezeu îl rânduie”, a mai arătat Ionel Cioată.
În momentul în care a refuzat să mai facă avorturi, celebrul ginecolog timişorean s-a confruntat cu situaţii în care asupra lui s-au făcut presiuni pentru a face avorturi. „Colegii mei şi pacientele pentru o perioadă au fost bluversaţi pentru o perioadă. Le-am spus clar că asta e decizia mea, pe care am luat-o pentru sufletul meu şi pentru binele familiei mele. Mulţi au crezut că e doar o vorbă şi o să cedez presiunilor. Au venit rude, prieteni apropiaţi care au încercat să mă convingă să fac întreruperi de sarcină. Le-am spus că decizia mea este luată şi eu vreau să am mâinile curate. Mulţi au crezut că mi-am schimbat religia, că din ortodoxul care am fost am trecut în altă biserică. Au fost lucruri pe care le-am trecut cu vederea şi mi-am păstrat această cale. Nimeni nu ne obligă pe noi ca medici ginecologi să facem acest păcat. I-aş sfătui pe colegii mei şi în special pe viitoarele mămici care ajung în situaţia aceasta să se gândească foarte bine la acest lucru”, a declarat Ionel Cioată.
Într-un interviu recent acordat televiuziunii Patriarhiei, Trinitas TV, medicul Ionel Cioată a avut o mărturie impresionantă despre cum el însuşi trebuia să fie avortat, dar decizia mamei sale a fost schimbată de medicul care a convins-o pe mama sa să păstreze copilul. „Eu sunt al doilea copil din familie. La momentul în care mama mea a rămas însărcinată cu mine, părinţii aveau o situaţie dificilă. S-au dus la Târgu Jiu pentru ca mama să facă întreruperea de sarcină. Medicul obstetrician, o doamnă, i-a spus să lase copilul acesta şi o să vadă ce bucurii o să-i aducă, iar acel copil sunt eu. Din cele 20 de milioane care nasc, câte suflete puteau fi în diferite salvate? Era încă o Românie”, a spus medicul timişorean.
Olimpia Oprea este un alt medic ginecolog care refuză să facă avorturi. Medicul a luat decizia în urmă cu aproximativ cinci ani, în timpul unui proces cu o familie al cărui copil s-a născut cu Sindromul Down. Olimpia Oprea fusese dată în judecată pentru că nu i-a înştiinţat pe părinţi că vor avea un copil cu Sindrom Down pentru ca aceştia să poată renunţa la sarcină. Procesul a fost intens mediatizat, iar în apărarea medicului a venit Asociaţia Pro Vita din Bucureşti, care şi-a trimis avocatul să o apere pe Olimpia Oprea. Tot în timpul procesului, un preot greco-catolic a sunat-o pe doctoriţă şi i-a spus că toată biserica pe care o conduce se roagă pentru ea, mulţumindu-i că a contribuit la salvarea unei vieţi. A fost momentul în care Olimpia Oprea a hotărât că nu va mai face avorturi la cerere, decât în cazurile grave în care singura soluţie este întreruperea sarcinii.
Rezultate excepţionale are şi medicul Cristina Valea, care conduce Fundaţia Pro Vita Medica, un ONG care se ocupă de consilierea femeilor care nu îşi doresc copilul pe care îl poartă în pântece. De la îmnfiinţarea fundaţiei peste 9.200 de femei au fost consiliate, 724 dintre ele hotărând, în urma consilierii, să păstreze copilul. Mărturiile mamelor care au născut copiii la care iniţial au vrut să renunţe sunt impresionante.
„Am rămas însărcinată la scurt timp după ce m-am căsătorit cu prietenul meu. Vestea a venit pe neaşteptate şi nici unul dintre noi nu era pregătit să devină părinte. Eram prea tânără şi lucram fără carte de muncă. Aveam deja experienţa unui avort şi am făcut aceeaşi alegere. Am plecat la spital cu cumnata mea pentru a întrerupe sarcina. Acolo am discutat cu asistenta socială de la cabinetul de consiliere, care ne-a explicat ce înseamnă un avort, ce riscuri pot apare. În cazul meu cel mai mare era acela de a nu mai putea avea copii. După două zile am decis să păstrăm copilul şi am revenit la cabinet. După câteva luni, am aflat cu stupoare că soţul meu are o tumoră malignă şi în urma operaţiei şi a tratamentului chimioterapic nu va mai putea avea copii. În timpul sarcinii am avut şi eu câteva probleme majore, dar mă bucur că am reuşit să le depăşesc cu bine şi să nasc natural. Fetiţa noastră Mirona, care este un miracol, ne dă la amândoi puterea şi împlinirea pentru care merită să trăieşti şi să faci orice sacrificiu”, a mărturisit Florina (foto www.provitamedica.ro), una dintre mamele consiliate de Pro Vita Medica Timişoara.
„Aveam deja o fetiţă de 4 ani când am aflat că sunt din nou însărcinată. De opt ani eram împreună cu prietenul meu şi deocamdată nu mai doream încă un copil. Situaţia materială nu ne permitea acest lucru, aveam o locuinţă mică şi servici nesigur. Am hotărât să întrerup şi această sarcină, aşa cum făcusem mai demult. La spitalul Dr. D. Popescu am discutat cu d-na dr. Valea la cabinetul de consiliere. Am beneficiat şi de ecografie, fiind impresionată cum arăta copilul meu la 9 săptămâni. Am discutat cu partenerul meu şi împreună am hotărât să păstrez sarcina. După naşterea celei de a doua fetiţe ne-am căsătorit, iar în prezent relaţia noastră este mult mai bună decât înainte şi ne bucurăm mult de cele două fetiţe”, este mărturia Claudiei (foto www.provitamedica.ro), o altă mamă al cărei copil condamnat la moarte înainte de a se naşte a fost salvat.
Sursa: www.adevarul.ro