„Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună”

Un om avea doi pomi de meri în faţa casei. Un pom era bun iar altul rău şi nemulţămitor. Când stăpânul ieşea din casă cei doi pomi întotdeauna îl rugau ceva. Mărul rău de fiecare dată cerea diferit:

-„Sapă-mă împrejur”, „Văruieşte-mă”, „Toarnă-mi apă”, „Depărtea-ză noroiul de la tulpina mea”, „Acoperă-mă de arşiţa soarelui”!
Iar mărul bun întotdeauna avea doar o singură rugăminte: „Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună.”

Gospodarul era binevoitor faţă de ambii pomi, îngrijea de ei, asculta atent dorinţele lor şi le îndeplinea toate cererile. El făcea tot ce l-au rugat şi primul măr şi al doilea, cu alte cuvinte, pomului rău el îi dădea tot ce dorea iar pomului bun îi dădea doar ceea ce socotea de cuviinţă că este bun pentru ca să dea o roadă îmbelşugată, aşa după cum l-a rugat.

Şi ştiţi ce s-a întîmplat apoi? Mărul rău a crescut mare, tulpina şi rădăcina străluceau de parcă erau unse cu ulei, iar frunzişul des era verde – închis. Spre deosebire de el, mărul bun prin exteriorul său nu atrăgea nimănui atenţia.

Când însă a venit timpul roadei pomul rău a rodit nişte mere mici şi verzi care aşa şi n-au reuşit să se coacă din cauza frunzişului des de care erau înconjurate. Iar pomul bun a rodit mere mari şi gustoase. Îi era ruşine pomului rău că n-a dat şi el aşa roadă bogată ca şi vecinul său, deacea a început să cârtească împotriva stăpânului său, învinuindu-l pe el. Stăpânul s-a supărat pe el şi a zis:

-Parcă eu sunt vinovat de cele întâmplate? Oare nu eu am fost acela care tot anul împrejur ţi-am îndeplinit toate dorinţele? Dacă şi tu te-ai fi îngrijit doar de roadă aşa cum a făcut vecinul tău eu şi pe tine te-aş fi ajutat. Dar tu te-ai prefăcut că eşti mai înţelept decât mine, care te-am sădit deacea ai şi rămas neroditor.

Mult s-a scârbit pomul rău şi a promis că la anul viitor nu va mai cere nimic de la stăpân decât să-l ajute să dea roada, iar de celalte toate se va lăsa în grija lui. Cum a promis aşa şi a făcut iar în anul următor adat şi el roade bogate la fel ca şi vecinul său. Bucuria stăpânului a fost nespus de mare.

Morala acestei pilde este următoarea. Stăpânul este Dumnezeu, iar noi oamenii suntem pomii pe care el i-a sădit. Ca şi orice stăpân Domnul cere de la noi să aducem roade. Iisus Hristos a zis: „orice pom care nu aduce roade se tae şi se dă în foc”, Deacea noi înainte de toate trebuie să ne îngrijim să aducem rod. Şi trebuie să-l rugăm pe Stăpânul D-zeu să ne ajute să aducem roade bune, dar nu să-l rugăm pentru orice măruntiş. Priveşte, doar nimeni nu se duce la un rege pământesc să-l roage orice fleac. Domnul nostru este Domnul Care dăruieşte, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi e bine de la Domnul să cerem daruri mari, vrednice de un Împărat.

Cel mai mare dar care Dumnezeu Îl poate oferi oamenilor este Împărăţia cerurilor, acolo unde El însuşi Stăpâneşte. Deacea şi Iisus Hristos ne îndeamnă: „Cereţi mai întâi Împărăţia Cerurilor iar celalte vi se vor adăuga vouă..