Stareţul Dionisie Ignat de la Colciu – 10 ani de la mutarea la cele veşnice - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Stareţul Dionisie Ignat de la Colciu – 10 ani de la mutarea la cele veşnice

Părintele Dionisie Ignat s-a născut în 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani cu opt copii. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai, 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.

Noi avem nevoie, cum suntem, cum am ajuns în al VIII-lea veac, avem nevoie de rugăciune. Rugăciune zi şi noapte şi Dumnezeu să ne lumineze mintea ca să nu acceptăm duşmanii Ortodoxiei să ne dărâme.

Atât cât ştim, cu ajutorul Domnului să căutăm cât de cât să împlinim. Vor veni vremuri grele, cu schimbări mari. Acuma oamenii vor să facă cu desăvârşire Ortodoxia după patimile lor. Adică patimile să fie libere (drepturile omului). Aceasta e cea mai vicleană născocire a satanei ca să stăpânească pe oameni, adică să dea prin lege ocrotirea patimilor.

Adevărul e Biserica, Adevărul e Ortodoxia, Adevărul e Iisus Hristos, Dumnezeu Care S-a pogorât din cer.

Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni Antihristul, până atunci nu va putea împărăţi el. Noi să ne ţinem de Adevăr, care este Ortodoxia, şi de sfaturile Bisericii cu cele şapte Sfinte Soboare Ecumenice.

Extras din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, p. 297-298

Contact Form Powered By : XYZScripts.com