Starețul Mănăstirii Putna primit cu bucurie la Cetatea Sorocii
20:26, joi, 19 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: cetatea soroca, melchisedec velnic, vicariatul de soroca, vizita

Joi, 19 octombrie 2017, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a întâmpinat cu bucurie la porțile Cetății Sorocii, delegația Sfintei Mănăstiri Putna, condusă de către Starețul așezământului monahal – PC Părinte Arhimandrit Melchisedec (Velnic).
Ghidați de dl Nicolae Bulat, Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca, distinșii oaspeți au avut parte de o excursie în interiorul acestui obiectiv de valoare, unde au sorbit din istoria şi atmosfera acestei fortăreţe medievale.
Au fost vizitate turnurile, paraclisul, cazematele, precum şi muzeul, unde se află copia sabiei lui Ştefan cel Mare.
„Cineva spunea că cele mai bune și mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse, ele trebuiesc simțite din inimă, iar Cetatea Soroca, este unul dintre locurile din țara noastră, unde nu avem nevoie de cuvinte pompoase și descrieri lungi. Cetatea Sorocii trebuie să o vedem cu inima”, a subliniat faimosul ghid al Cetății, dl Nicolae Bulat.
Starețul Mănăstirii Putna a vizitat de mai multe ori bijuteria medievală de pe malul bătrânului Nistru, rămânând de fiecare dată profund impresionat de cele văzute.
La final, PS Ioan al Sorocii a mulțumit Părintelui Stareţ Melchisedec pentru vizita istorică, dar și pentru deschiderea către noi punți de conlucrare între Mănăstirea Putna și Vicariatul de Soroca.
* * *
Cetatea Soroca, atestată documentar la 12 iulie 1499 (întemeiată de Ştefan cel Mare din lemn), a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareş (1543-1545), care a ridicat zidurile din piatră, cu 5 bastioane egal depărtate între ele. În bastionul de la intrare există o biserică mică militară. Fortăreaţa este unicul monument medieval din Moldova care s-a păstrat aşa cum l-au conceput meşterii. Scăldată de bătrânul Nistru, această cetate este o verigă importantă în lanțul de fortărețe care au protejat țara.
Cetatea Soroca a fost reconstruită din fonduri europene în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale: Cetățile Hotin, Soroca, Suceava”, finanțat de UE prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013. Amplul proces de restaurare a durat aproape doi ani.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/
















Aflându-se într-o vizită canonică în Eparhia de Soroca și Drochia, în zilele de 12–13 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de...
🎥 Ecoul istoriei răsună puternic la Cetatea Soroca, unde credincioșii și slujitorii Bisericii s-au adunat pentru a-l comemora pe Ștefan...
În paraclisul cu hramul sfântul Gheorghe, din Cetatea Soroca, a fost readusă catapeteasma. Aceasta a fost dăruită sorocenilor de către...
Din 17 aprilie 2024, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. După ce în luna aprilie 2021 a fost dat...
La data de 25 iulie 2021, în Duminica a V-a după Cincizecime și ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei...
La 25 iulie, în ziua cinstirii icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în cetatea Sorocii a fost oficiată Sfânta și...
Dragi soroceni, Stimați reprezentanți ai autorităților publice locale, Iubiți întru Hristos frați și surori, Pe 31 octombrie am asistat, cu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău