Ștefan Gațcan: „Nu există un remediu mai bun de redresare a sănătății femeii decât nașterea!”
9:21, sâmbătă, 28 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: cancer, cancerul la sân, Credinta si medicina, ginecologie, medic, moldova, nastere, sanatate, sarcina

Sănătatea femeii este un subiect spre care specialiștii insistă tot mai mult, mai ales că rata dezvoltării de cancere crește considerabil, de la an la an. Ștefan Gațcan, specialistul principal în ginecologie și obstetrică din țară, a vorbit, în cadrul unui workshop organizat de proiectul „Sănătate, Educație, Familie”, despre cele mai importante probleme de sănătate pe care le întâmpină femeia contemporană din Republica Moldova, dar și despre valoarea profilaxiei acestora. Femeia, după cum a specificat profesorul Gațcan, este cea mai importantă balanță pentru familie și societate, de aceea nimic nu trebuie să fie mai presus decât sănătatea ei!
„Republica Moldova este o țară frumoasă, dar cu o prognoză demografică pesimistă. La 1 ianuartie 2015, statisticile arătau că avem o populație de 3 500 000 de locuitori. Totuși, sistemul medical, care este mult mai exact, arată că avem până la 3 milioane de oameni în țară. Nu avem un spor natural și succes demografic, iar acest lucru este influențat de legislație, ecologie, alimentație, tradiție și educație.
Din păcate, înregistrăm și o diminuare a sănătății femeilor încă din adolescență și tot mai mulți copii născuți cu anomalii de dezvoltare. Sistemul medical din Republica Moldova nu a făcut nimic, în acești 20 de ani, pentru a implementa screening-ul prenatal, care poate preveni nașterile de copii cu anomalii. Avem pierderi reproductive și copii care se nasc cu greutăți de până la 1 kg, dar insuficiente mașini, pentru a-i transporta. O altă problemă a noastră sunt nașterile în perioada adolescenței. La IMSP Centrul Mamei și Copilului au loc 200 astfel de nașteri anual și asta se întâmplă în contextul în care jumătate din adolescenții noștri se află în grija buneilor, a unui părinte ori nu au tutelă. În școli, nu avem un cod de educație sexuală.
Cancerul la sân poate fi evitat prin prognoze în măsură de 90%. Este important ca femeia să înțeleagă că mai presus decât sănătatea proprie, nu există nimic. Atunci când lipsește o mamă din familie, lipsește totul. Grație sănătății femeii, se menține socium-ul. Cromozomul Y, al bărbaților, se se va pierde în următorii 2000-3000 de ani. Bărbații vor deveni mai cuminți, mai feminini și mai aproape de femei.
Din păcate, în RM există un sistem medical ce nu poate aprecia tot succesul sănătății femeii. Azi, putem oferi doar lucruri de urgență: evidența sarcinii de la bun început, examinarea oncologică și ginecologică. Sunt pe departe satisfăcut de colegii mei, care nu mereu sunt la un nivel de percepție normală a stării de sănătate a femeii. Femeile vin la spital cu patologii avansate, care puteau fi prevenite.
Acum, am la evidență o doamnă de 51 de ani, însărcinată pentru prima oară în peste 30 de săptămâni. Copilul este ideal și absolut sănătos și să vedeți că îi va shimba succesul vieții. În RM, întâlnim multe fenomene unicale. Amintesc de cvadrupleții care s-au născut pe cale naturală: tripleți și o fetiță în placentă separată – un fenomen extrem de rar. Vreau să vă amintesc că nașterea unui copil nu este o problemă, ci o șansă de a rezolva toate problemele și a începe totul de la capăt.
Nimeni nu are dreptul de a-i lua speranța unei gravide, chiar dacă pronosticul este tensionant. Femeia nu are dreptul să-și piardă speranța, iar medicul nu are dreptul să o descurajeze. În medicină, se întâmplă miracole atunci când nu-i iei speranța omului. Speranța stimulează biomagnetismul, rezonanța celulară a organismului, deci nu aveți dreptul moral să cădeți în pesimism și situații disperate! Viața este o luptă pentru existență!
Pe parcursul sarcinii, în organismul femeii au loc schimbări benefice. O sarcină îndepărtează riscul de apariție a cancerului mamar cu 20% și a celui gineclogic – cu 10%. Sarcina este o metodă de reglare a sistemului hormonal după sarcină. Nu există un remediu mai bun de redresare a sănătății femeii decât nașterea!
În ceea ce privește planificarea sexului copilului, este foarte important momentul concepției. Dacă concepția are loc aproape de ovulație, probabilitatea de a naște un băiețel e de peste 76%. Dacă are loc până la ovulație, e mare probabilitatea să se nască o fetiță. În Republica Moldova, se nasc mai mulți băieți.
Ce se va întâmpla în viitor? Femeile își vor asuma responsabilități mai mari decât până acum, iar capacitatea de a pune problema pe capul unei femei va fi mai mare. Vor apărea femei foarte tari, capabile să conducă întreaga planetă. Pe de altă parte, peste 500 de ani, femeile nu vor mai naște, pentru că vor exista incubatoare pentru asta. Sună amoral, dar spre asta ne îndreptăm”, a declarat directorul General al IMSP Centrul Mamei și Copilului, în cadrul workshopului „Sănătatea Femeii”.
sursa http://pentruea.md

Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Miercuri, 2 iulie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în Sala Sinodală a Palatului...
Excesul de carne, lactate, dulciuri şi produse din făină albă constituie un prim pas greşit care poate să genereze în...
Creștinismul este singurul care poate și trebuie să răspundă nevoii imperative de a înfrunta oarecum moartea și doliul pe care...
Fiecare boală, în special cea cronică, care amenință viața, este de cele mai multe ori neînțeleasă și nedorită, și provoacă...
Din punct de vedere religios, posturile sunt considerate perioade, mai lungi sau mai scurte, de pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea...
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut cartea Viața, Slujba, Acatistul și Paraclisul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău