Știați că… dovezile evoluției sunt de fapt erori de logică sau falsuri? Despre evoluție în școală.

Sistemul oficial impune predarea evoluționismului și interzice concluziile științifice antievoluționiste. În data de 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a dat o rezoluție intitulată Pericolele creaționismului în educație. Rezoluția îndeamnă statele membre să se opună cu tărie predării creaționismului ca disciplină științifică și să promoveze predarea evoluționismului.

Evoluționiștii afirmă că există multe dovezi în sprijinul evoluției speciilor: „dovezi ale biogeografiei”, ” dovezi ale sistematicii „, „dovezi ale anatomiei comparate”, ” dovezi ale embriologiei”, „dovezi ale paleontologiei”, și chiar „dovezi directe ale evoluției”. În realitate, nu există nici una din aceste dovezi.

1. Nu există ” dovezi ale biologiei”. Se prezintă dispariția unei specii (dintr-un areal), nu apariția ei.

2. Nu există „dovezi ale anatomiei comparate” în sprijinul evoluției. Descendența implică omologia organelor, dar omologia nu implică descendența (adică dacă două specii ar proveni de la o specie comună, ar fi firesc să aibă organe cu aceleași funcții, dar din faptul că două specii au organe omoloage nu rezultă că aceste specii provin una din alta n.n.).

În plus, evoluționismul nu poate răspunde la întrebarea: de ce există organe cu aceeași funcție la specii între care nu există legătura filogenetică (de rudenie /descendență, conform arborelui filogenetic n.n.)? Aici este normal să gândim că funcția a fost prevăzută de același Creator și a fost realizată prin metode diferite.

3. Nu există „dovezi ale embriologiei” în favoarea evoluționismului. Asemănarea superficială și trecătoare a unor embrioni nu implică descendența lor. Este normal să existe unele asemănări între embrioni, în stadiile inițiale, până la apariția unor caractere de deosebire. Așa numita lege biogenetică fundamentală ” formulată de Haeckel în 1866 este astăzi abandonată chiar și de evoluționiști.

(Primul care a sustinut si promovat eugenia in Germania a fost Ernst Haeckel, cunoscutul biolog evolutionist. El a avansat teoria recapitularii, care sustinea faptul ca embrioni ale unor specii diferite semanau intre ei (ontogenia repeta filogenia). Mai tirziu s-a descoperit ca Haeckel a facut desene false pe care le-a folosit in promovarea afirmatiilor sale. Haeckel a falsificat desenele, in asa fel incit sa prezinte embrioni de peste, gaina si om ca fiind foarte asemanatori. Unele parti ale embrionilor le-a ignorat, iar altele le-a prezentat distorsionat (după cum se poate vedea în acest articol).

Haeckel insusi a marturisit mai tirziu ca desenele sale nu reprezentau realitatea. Oricum, evolutionistii au inchis ochi la aceste falsuri doar pentru a sustine in continuare teoria. In timp ce se ocupa cu falsurile stiintifice, Haeckel de asemenea a sustinut propaganda eugenica. El sugera ideea ca prunci nou-nascuti cu deficiente ar trebui suprimati cit mai curind, spre a grabi procesul evolutiei in societate. El a mers si mai departe, propunind ca oamenii handicapati, retardati mintal si cei cu boli ereditare sa fie ucisi imediat. Altfel, spunea el, acestia ar reprezenta o povara pentru societate si ar incetini procesul evolutiei. (1) )

4. Nu există „dovezi directe ale evoluției”. Exemplul lepidopterului Boston betularia arată o modificare a procentajului de indivizi, nu o evoluție. La început se întâlneau exemplare albe și negre, apoi exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au evoluat din cele albe, fiindcă existau și mai înainte, împreună cu cele albe.

( Colecţiile muzeale de la începutul secolului al XIX-lea arătau că populaţiile erau alcătuite din exemplare albe cu pete cenuşii, care se confundau cu scoarţa mestecenilor. Rareori se întâlneau şi exemplare negre. În cursul secolului al XIX-lea, numărul exemplarelor negre a crescut masiv. Fenomenul a avut loc tocmai în momentul în care peisajul evolua spre un cenuşiu tern, din cauza fumului intens de fabrică, a prafului de cărbune (epoca industrializării masive în Anglia). În condiţiile peisajului cu fond întunecat, exemplarele negre au devenit mai numeroase, fiind mai greu descoperite şi de aceea mai puţin nimicite de păsările insectivore pe fondul negru-cenuşiu cu care se confundau. n.n.)

5. Nu se poate susține evoluționismul prin ” dovezi ale paleontologiei”. Faptul că există „fosile vii”, nemodificate din timpuri vechi, este mai curând un argument împotriva ideii de evoluție decât în favoarea ei. De asemenea, se confundă „adaptarea la mediu cu ” evoluția „. Adaptarea există, dar nu depășește cadrul speciei. Manualele prezintă exemple de adaptare, nu de evoluție. Până în prezent nu se cunoaște nici un caz concret de evoluție naturală.

(Disparitia unor vietuitoare nu dovedeste transformarea lor. Există si astăzi asa-zise „fosile vii”. Mult timp s-a crezut că ele au dispărut, transformânduse în alte specii. Recent s-au descoperit în viată exemplare din speciile presupuse dispărute. Ele nu au „evoluat”. Trăiesc astăzi alge care apartin unor tipuri străvechi; în forma lor nu se constată schimbări importante. Există în viată o specie de ferigă primitivă cu frunze mici si putine. S-au păstrat si cycadee – un fel de ferigi despre care unii biologi cred că au apărut în urmă cu 140 de milioane de ani. Se credea că „strămosul” arborelui mamut a dispărut de 20 de milioane de ani. Dar iată că, în 1962, un student chinez, T. Wang, l-a descoperit vietuind în pădurile din China Centrală. Mai trăieste astăzi o specie de conifere primitive, despre care unii oameni de stiintă spun că se mentine de 250 de milioane de ani. în tara noastră mai găsim drete, specie despre care se spune că există de 200 000 de ani. Si dintre animale există multe „fosile vii”. (2))

6. Unitatea lumii vii nu implică evoluția. Faptul că ființele vii sunt alcătuite din proteine și acizi nucleici nu arată că s-au transformat unele în altele. Dacă un pictor realizează două tablouri pe același tip de suport și cu aceleași vopsele, nu vom spune că provin unul din altul.

7. Diversitatea lumii vii nu este o dovadă a evoluției. Ea poate fi explicată prin existența Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arată că s-ar transforma un tablou în altul. O sursă a diversității viețuitoarelor este și variabilitatea, dar ea nu depășește limitele speciei. Nu s-a observat transformarea unei specii în alta.

8. Așa-zisele ” organe rudimentare ” nu dovedesc evoluția. Unii atei le consideră organe fără funcție. Mult timp s-a crezut că apendicele vermiform (inflamația căruia este cunoscută ca apendicită n.n.) este un astfel de organ. Astăzi cunoaștem însă că el este un organ limfoid cu funcție imunitară (produce anticorpi). Din faptul că un om nu cunoaște funcțiile unei structuri anatomice nu rezultă că această structură este lipsită de funcții.

Se afirmă în manual că „evoluția se produce pe baza selecției variațiilor mici”. Dar selecția elimină din competiție indivizii cu performanțe slabe într-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explică dispariția unor indivizi sau dispariția unor specii, nu apariția lor. Așa cum scrie într-un manual, ” au șanse de supraviețuire variațiile utile și cele indiferente”. Dar cercetările arată că majoritatea mutațiilor sunt dăunătoare, unele chiar incompatibile cu viața;urmează mutațiile indiferente, dar ele nu aduc un progres, o evoluție. Chiar autorii manualului recunosc faptul că „cele mai multe mutații sunt dăunătoare speciei”, iar apariția unei mutații utile nu reprezintă în sine un fenomen evolutiv”. Selecția artificială nu este o dovadă evolutivă, deoarece se realizează prin intervenția omului.

Mai demult, biologii atei spuneau că funcția creează organul. Este aici o eroare de logică, deoarece funcția nu poate exista înaintea organului. Astăzi, chiar evoluționiștii au renunțat la această ipoteză. (Există o mulțime de exemple în natură ce confirmă acest lucru. De exemplu, ochiul uman, care este un ” aparat” extraordinar de complex și din care, dacă ar lipsi măcar un mic detaliu – de exemplu corneea sau pata oarbă sau mușchii ciliari – ar fi absolut inutil, iar „evoluția” nu ar fi permis ca să se dezvolte un organ inutil – deci ochiul nu poate fi decât minuțios proiectat și creat de către Cineva extrem de înțelept. n.n.)

8. Asemănările dintre oameni și maimuțe nu sunt dovezi în sprijinul evoluției. De exemplu, Pongidele (urangutanul, gorila, cimpanzeul n.n.) au aceleași circumvoluțiuni cerebrale ca și la om, au aceleași grupe sanguine, se deplasează intr-o poziție bipedă și nu au coadă. Dar și autorii manualului sunt nevoiți să recunoască faptul că ” deși apropiate e om prin structura lor anatomică, pongidele nu pot fi strămoșii omului”, deoarece există și multe deosebiri ale craniului și ale scheletului feței.

( Pe lângă acestea, istoria „dovezilor” evoluției omului este plină de falsuri. De exemplu, Omul de Java , “descoperit” de fizicianul olandez Dubois in 1881 in Java, s-a dovedit a fi, nimic altceva, decat un gibon mai mare. Insusi Dubois a fost nevoit sa recunoasca greseala, prin asocierea unui os de femur uman, gasit in aceeasi regiune cu un an mai tarziu, la craniul care se credea ca a apartinut lui Homo erectus.Timp de 30 de ani el a sustinut ca a gasit veriga lipsa intre maimuta si om. Pe patul de moarte insa, avand mustrari de constiinta, Dubois a marturisit ca de fapt craniul omului de Java era al unei maimute.(4)(5)

Al doilea exemplu este legat de omul de Piltdown, de care s-a facut mare caz in legatura cu originea omului si a etapelor prin care a trecut pana la stadiul actual. Iata un paragraf extras din lucrarea “Practica-criteriul adevarului in stiinta”, Editura stiintifica, 1963, pag. 241-242:

“In 1912, colectionarul englez Dawson a pretins ca a gasit la Piltdown, comitatul Susex-Anglia, o parte dintr-un craniu de om precum si maxilarul inferior al acestuia, imbinand in mod neobisnuit trasaturi de om cu cele de maimuta. Cutia craniana era complet dezvoltata, iar mandibula nu se deosebea cu nimic de cea a unei maimute…In 1953 s-a dovedit ca descoperirea lui Dawson reprezenta un fals grosolan. La craniul unui om de tip contemporan, Dawson a adaugat mandibula unei maimute contemporane, vopsind totul cu grija cu bicromat de potasiu, pentru ca el sa arate cat mai vechi. Unul dintre dintii antropodului a fost ascutit in mod special.” (6)

“Descoperirea “ fosilei “omului de Piltdown” a produs un entuziasm general in Anglia. Ziarele au comentat pe larg “descoperirea’, iar Arthur Keit ( 1866- 1955 ), cunoscutul savant evolutionist care l-a insotit pe Charles Dawson si echipa sa in sapaturile arheologice a fost rasplatit de coroana regala cu titlul de Cavaler, in semn de recunostinta pentru “munca” sa.

Timp de 40 de ani, englezii s-au mandrit cu acesta descoperire. Insa in 1953, savantul Kenneth Oakley (1911-1981 ) de la British Museum a descoperit ca asa-zisul “om de Piltdown” era de fapt cel mai mare fals al secolului al 20-lea de pana atunci. La craniul unui om contemporan se adugase o mandibula de urangutan.

Radio Londra anunta: …” Una din cele mai cunoscute fosile din lume a fost descoperita ca fiind o cacealma. Acum 40 de ani descoperirea sa a fost senzationala; astazi vine vestea socanta: acesta este o talharie fosiliera.” (7)

Dupa descoperirea acestui fals grosolan, alte cranii folosite de evolutionisti ca dovezi ale evolutiei omului s-au dovedit a fi fie falsuri, fie interpretarea lor a fost eronata. Fosile ca Sinanthropus, Ramapithecus, Hesperopithecus au fost renegate de evolutionisti. (8))

9. Biologii atei încearcă să explice „evoluția” prin modificări climatice. În manual e scris că „specia hominidelor” a pierdut haina de blană „. Dar dacă se afirmă răcirea climei, de ce s-a pierdut haina de blană tocmai atunci când a venit frigul? Iar dacă se afirmă încălzirea climei, de ce nu și-au pierdut haina de blană maimuțele și celelalte mamifere?

Profesorul Nicolae Paulescu (inventatorul insulinei n.n.) a spus foarte clar: ” Avem datoria de a respinge doctrina transformării speciilor ca antiștiințifică, fiindcă ea este în dezacord cu un mare număr de fapte bine stabilite„.
Iar celebrul embriolog suedez Soren Lovtrup a afirmat: „Eu cred că intr-o zi mitul lui Darwin va fi tratat ca cea mai mare înșelătorie în domeniul științei”.

Extras din Ioan Vlădică, Dictatura pseudo-științei. pag. 26-33, cu completări din sursele menționate mai jos și comentarii personale de Oltea Boldureanu.
Citiți aici și carea lui Ioan Vlăducă, EVOLUTIONISMUL IN MANUALELE SCOLARE. ERORI DE RATIONAMENT

1 Harun Yahya, The Disasters Darwinism Brought To Humanity
2 N.C. Paulescu, Fiziologie filosofică, vol. 1, Fundația pentru Literatură și Artă, 1944
3 Citat de Ariel A. Roth în cartea Geneza. Legătura între știință și Biblie, C NS, 2002, p. 122
4 “Practica-criteriul adevarului in stiinta”, Editura stiintifica, 1963, pag. 241-242
5 http://www.creationism.info.ro/blog76/Faţa-întunecată-a-darwinismului.htm

6 Vezi http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/110.htm, lucrarea Dr. Ing. Ioan Strainescu “Creationism stiintific”

7 Dr. Farid Abu Rahmeh, articolul “Creatie sau evolutie ?”, www.realsos.ro

8 Lori Balogh, articlul „Știința pe nedrept numită astfel” www.loribalogh.ro