Stihuri despre post – poezie de părintele Ilie Cleopa

„Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Fac. 2, 16–17)”.   Sf. Vasile cel Mare

***

Cea dintâi porunc-a fost
Porunca sfântului post
Lui Adam şi Eva-n rai
Ca să nu cadă în vai.

Domnul Care i-a zidit,
Acela le-a poruncit:
«Din toţi pomii să mâncaţi,
Dar din unul nu gustaţi.

Dacă nu veţi asculta
Şi din măr voi veţi gusta,
Cu moarte voi veţi muri
Şi din Rai vă voi goni».

Dar Adam şi Eva-n rai
Au călcat porunca, vai!
Diavolul i-a ispitit
Şi porunca n-au păzit.

Dumnezeu i-a pedepsit
Şi din rai i-a izgonit
Pe pământ, ca să-l muncească
Şi cu trudă să trăiască.

Înţelegeţi, iubiţi fraţi,
Care vreţi să ascultaţi
Că noi toţi, pentru mâncare,
Ne-am gonit din desfătare.

Ci de vrem iar a intra
În rai şi-a ne desfăta
Pe Domnul să-L îmblânzim,
Cu post să ne pocăim,

Cu post şi cu rugăciune
Şi cu facere de bine,
Pe noi să ne curăţim
Ca raiul să-l dobândim.

A postit Moise-atunci
Ca să ia zece porunci
Nu o zi nici douăzeci
Ci două ori patruzeci.

Încă şi proorocul Ilie
Spre pildă să-ţi fie ţie
Că şi el mult a postit
Şi cu post s-a întărit.

Patruzeci de zile-n rând,
Ca să nu avem cuvânt
Să defăimăm ajunarea
Şi să iubim desfătarea.

Chiar şi Daniil cel sfânt,
Cât a fost pe-acest pământ,
A-nflorit cu înfrânarea
Şi-a iubit el ajunarea.

Cu postul şi rugăciunea
A aflat înţelepciunea,
Vedenii a tâlcuit
Şi pe lei a îmblânzit.

A postit şi s-a rugat
Şi cu postul cel curat,
Cât în groapă el a stat,
Pe lei post i-a învăţat.

Şi pe niniviteni atunci
Postul i-a scăpat de munci,
De la muncă de pierzare,
Căci ţinură un post tare

De la mic până la mare
Au postit ei fiecare
Cu post şi cu rugăciune
Şi numai cu fapte bune.

Iar când vremea s-a-mplinit
Hristos la noi a venit
Şi mai-nainte de toate
Post a vrut să ne arate.

Şi Domnul când a venit
A postit desăvârşit.
Post de patruzeci de zile
Ca să-nveţe pe oricine,

Pe mine ca şi pe tine,
C-a posti e foarte bine,
Căci prin post ne curăţim
Şi foarte ne iscusim,

Postul cel adevărat
Ne curăţă de păcat.
Dar postul cel aşezat
Este a mânca uscat

Adică fără grăsime,
Fără unt, fără măsline,
Fără acele bucate
Care ne duc în păcate.

Şi-apoi a ne hotărî
Pe frate a nu-l urî
Tuturor a face bine,
De ar fi el orişicine,

De ar fi străin sau frate,
De aici sau de departe,
Pe toţi noi să-i ajutăm
Şi pe toţi să-i învăţăm

Ca să creadă-n Dumnezeu,
Să se păzească de rău,
Să păzească curăţia
Şi să urască curvia.

Postu-i maica sănătăţii,
Păzitorul tinereţii,
De păcate uşurare
Şi de primejdii scăpare.

Cine postul îl cinsteşte
Pe Dumnezeu îmblânzeşte,
Pe îngeri îi veseleşte
Şi pe draci batjocoreşte.

Cine postul îl urăşte
De patimi se biruieşte,
De draci se batjocoreşte,
Ca un dobitoc trăieşte.

Mintea lui s-a-ntunecat,
Trupul i s-a-ngreuiat,
Vorbeşte numai prostii
Şi alte blestemăţii.

Precum soarele-n amiază
Foarte frumos luminează,
Iar de vine vreun nor gros,
Nu mai este luminos,

Ci se-ntunecă mereu,
Acoperit de nor greu,
Cerul se învolburează
Şi natura se-ntristează.

Aşa mintea cea mai trează
De mâncări se-ngreuiază,
Mai ales mâncarea grasă
Şi mâncarea cea aleasă

Pe minte-o înceţoşează
Şi n-o lasă să mai vază,
În aşa chip e robită
Şi de patimi stăpânită.

Ascultă, frate creştine,
Nu pune mereu pricine
Că nu poţi ca să posteşti
De teamă să nu slăbeşti.

Căci să ştii, fratele meu,
Cine crede-n Dumnezeu
Şi în suflet nu-i ateu
Primeşte puteri mereu.

Atuncea când el posteşte
Şi cu post se întăreşte,
Şi cu hrana cea de post
El e tare şi vânjos.

Este sprinten şi uşor
Şi lucrează mai cu spor,
Căci Dumnezeu întăreşte
Pe acel care posteşte.

Au nu vezi, fratele meu,
Că cel gras se mişcă greu?
Că trupul şi l-a-ngrăşat
Ca un porc pentru Ignat.

Când lucrează, oboseşte,
Suflă greu, se chinuieşte,
La fugă nu poate da,
Nu se poate încălţa,

La mers tare greu se poartă,
Oboseşte chiar de-ndată
Nici pe scări a ridica
Şi nici foame a răbda.

Se chinuie foarte greu
Ca să poarte trup cu seu,
Pe care l-a îngrăşat
Şi prea l-a îngreuiat.

Are-o sarcină de dus
Că s-a îngrăşat în plus.
Dacă deloc nu posteşte,
Uşor se îmbolnăveşte.

Însă omul ce posteşte
Tot mereu întinereşte,
Este uşor şi voios
Şi la toate-ndemânos.

Mintea lui este curată
Şi viaţa lui nepătată,
Căci cu post şi rugăciune
El scapă de-ntinăciune.

Vreau să-ţi spun, fratele meu,
Că postul nu face rău.
Postul cel cu chibzuinţă
Nu duce la suferinţă.

Te scuteşte de plăceri
Şi prea multe dezmierdări,
Îţi aduce sănătate,
Te curăţă de păcate.

Însă din grasa mâncare
Şi din multa desfătare,
Din mâncarea cea în plus,
Mulţi la spitale-au ajuns.

Iar după multe dureri,
Operaţii cu tăieri,
Doctorii i-au sfătuit
Şi post bun le-au rânduit.

Post aspru ca să postească,
Dacă vreau să mai trăiască,
Dacă n-au postit de voie,
Acum postesc de nevoie

Căci atunci când au putut
Să postească, ei n-au vrut,
Dar acum fără să vrea
Vor ţine dietă grea.

Din toate ca să postească,
De ce-i rău să se ferească,
Fratele să nu-l urască,
Pe Dumnezeu să-L iubească.

Deci să ştii, frate creştine,
De voieşti să trăieşti bine,
Să nu fii în desfătare
Dintr-o prea multă mâncare.

Căci pe lângă alte boale,
Pierzi şi pofta de mâncare.
Deci învaţă a posti
Şi-a mânca o dată-n zi.

Dar şi-atunci nu te umfla
Şi nu te prea satura,
Şi-aii să vezi cu ce gust mare
Vei şedea tu la mâncare

N-ai să mai doreşti colac,
Nici carne sau cozonac,
Ci bucate simple-atunci
Au să-ţi pară foarte dulci,

Foarte bune şi gustoase,
Dar şi foarte sănătoase,
Căci cu poftă vei mânca
Şi te vei îndestula,

Căci bucalele poftite
Sunt cele mai greu primite·
Iar de sunteţi mâncători
Şi mâncaţi de două ori,

Nici aşa voi nu greşiţi
Dacă postul îl cinstiţi
Şi mâncarea cea de post
N-o mâncaţi fără de rost.

Părintele Ilie Cleopa

http://www.bibliazilnic.ro/