Străinul de acasă

Deoarece bărbatul este “cap al femeii” (Efeseni 5, 23), tatăl trebuie să fie un fel de temelie a familiei, un izvor de autoritate şi siguranţă, un model de statornicie în dreapta credinţă şi de jertfelnicie. Cu toate acestea, uneori, bărbatul ajunge precum un străin care, în loc să-şi odihnească familia, mai mult o întristează.

Femeile sunt mai legate de familie decât bărbaţii, atât prin anumite treburi casnice, cât şi prin ataşarea lor puternică faţă de copii. La rândul lor, bărbaţii petrec mult mai mult timp în faţa televizorului decât femeile.

Astăzi, când banul a declasat orice valoare morală, televizorul a ajuns să “propovăduiască” mai ales mândria şi setea de putere, tehnica şi confortul, consumul şi îmbuibarea, sexualitatea şi desfrânarea, violenta şi consumul inconştient. Având sufletul intoxicat cu acest material video, care naşte iluzii bolnăvicioase, bărbatul ajunge mai uşor decât femeia să se simtă străin în propria casă, să pretindă celor de lângă el lucruri anormale, nefireşti sau exagerate, căutând în ei acea perfecţiune existenţa decât în filme şi reclame mincinoasele.

Străinul de acasă

Taina Cununiei este o slujbă care-i uneşte pe cei doi miri, pe bărbat şi pe femeie, “într-un singur trup”, precum Dumnezeu a hotărât încă dintru început. Cât timp bărbatul şi femeia formează un singur trup, nu se poate vorbi de separarea vieţii şi s activităţii acestora: naşterea de prunci, precum şi creşterea şi educaţia copiilor, este, în egală măsură, lucrarea ambilor părinţi; de asemenea, treburile casnice şi datoriile sociale sunt o datorie împărţită în mod egal între cei doi. În chip firesc, aceste lucruri încep să difere în funcţie de timpul liber al fiecăruia, precum şi de darurile individuale, primite de la Dumnezeu.

Mai înainte, bărbatul muncea şi îşi întreţinea singur familia, iar femeia se ocupă cu treburile casnice şi de creşterea copiilor, însă astăzi, când bărbatul nu îşi mai poate susţine material familia, iar femeia are un serviciu deopotrivă de solicitant cu cel al bărbatului, dacă nu chiar mai greu, purtarea de grijă faţă de casă şi de copii se afla aşezată, în egală măsură, pe umerii amândurora.

Spre a avea o familie cât mai sănătoasă, ambii părinţi trebuie să stea cu adevărat în familie. Trebuie luat aminte: a sta acasă nu este totuna cu a sta în familie, deoarece timpul petrecut acasă poate fi canalizat, în întregime sau în mare parte, în activităţi străine de familie, precum privitul la televizor, vorbitul la telefon, statul pe internet etc. Ajuns acasă, fiecare membru al familiei trebuie să stea în familie, iar nu să caute să fugă imediat în afara acesteia.

Precum aminteam la început, mai ales bărbatul este cel care se uită mai mult la televizor. Pentru aceasta, pentru a evita o marginalizare, tatăl trebuie să fie cât mai prezent în viaţa soţiei şi a copiilor. Tatăl trebuie să fie şi el foarte atent la copii, precum soţia lui, pentru că aceştia să simtă că au lângă ei un tată, iar nu un musafir sau un străin. Astfel, tatăl trebuie să se joace mult cu copiii săi, această activitate fiind deosebit de importantă pentru o dezvoltare sănătoasă a acestora, întărindu-le încrederea în părinţi şi dragostea reciprocă.

Când bărbatul se sustrage atât creşterii copiilor, cât şi treburilor casnice, el începe să rupă acel “un trup” tainic, format împreună cu soţia. De asemenea, făcând aceasta, el păşeşte uşor spre un punct, mai apropiat sau mai îndepărtat, în care va cădea pradă plictiselii, depresiei şi violenţei. Acest lucru se explică atât prin faptul că el devine un străin pentru familia sa, cât şi pentru faptul că, în afara unei vieţi creştine, manifestată şi prin grija purtată familiei şi munca prestată în folosul celor de aproape, sufletul omului moarte, puţin câte puţin.

“În momentul în care nu aşezi pe cel de lângă tine în inimă, te plictiseşti repede de el şi alergi să ai o viaţă străină, cu ceva ce nu e al tău. Astfel, mori sufleteşte, dar faci şi din tine un mormânt, iar celălalt nu poate avea viaţă în mormânt. Multe familii sunt destrămate, chiar şi stând împreună, din cauza nelocuirii unuia în inima celuilalt. Mulţi suntem doar oaspeţi, unul în altul, iar nu locuitori permanenţi, de unde ne şi vine întristarea, durerea şi suferinţă.” (Oaspetele din căsătorie)

În cele din urmă, “străinul de acasă” va deveni izvor de nelinişte, scoţând din sine ceea ce a adunat: tristeţe, depresie, batjocură, mânie, ura, invidie, desfrânare etc. În acest stadiu, numai Dumnezeu îi mai poate lumina mintea şi încălzi inima, din partea celorlalţi fiind nevoie de multă rugăciune, de îndelunga-răbdare şi chiar de milă.

Doar trăind cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste de Dumnezeu, ne vom raporta corect şi la cei de lângă noi. De asemenea, este nevoie de multă atenţie duhovnicească (trezvie), rugăciune şi înţelepciune, pentru că unele mici obiceiuri, aparent nevinovate, ale noastre sau ale celor de lângă noi, să nu ajungă patimi crâncene şi căderi greu de remediat, care ne pot înstrăina şi rupe familia.

Fericiţi sunt cei care nu au în casa nici un străin!

Ferici sunt şi cei care, trăind lângă un străin, se roagă pentru el, îl rabdă şi-l iubesc!

Sursa: crestinortodox.ro