Strălucească, Dătătorule de lumină, și întru mine, păcătosul, lumina cea neapropiată - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Strălucească, Dătătorule de lumină, și întru mine, păcătosul, lumina cea neapropiată

3:22, vineri, 19 august, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Praznicul Schimbării la Față a Domnului ne cheamă pe toți la o schimbare și luminare a vieții noastre prin fapte și gânduri bune, ajutându-i și consolându-i pe cei mai triști și necăjiți decât noi.

Slava pe care Mântuitorul Iisus Hristos a descoperit-o ucenicilor Săi pe Muntele Tabor este slava cu care Domnul va veni la sfârșitul veacurilor să judece vii și morții.

Urcarea Mântuitorului pe munte nu înseamnă o simplă urcare fizică, ci exprimă mai mult o urcare spirituală. Căci prin aceasta Mântuitorul ne-a arătat care trebuie să fie scopul și destinația noastră finală: viața veșnică în slava Împărăției Cerurilor.

Și noi, iubiți credincioși, trebuie să parcurgem acest urcuș duhovnicesc, și să ne sfințim viața prin post, rugăciune, prin îndeletnicirea cu citirea și meditarea la cele sfinte, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, și, mai ales, prin împărtășirea cu Sfintele și de Viață Făcătoarele lui Hristos Taine, prin care ni se împărtășește harul dumnezeiesc necesar pentru schimbarea la față a omului lăuntric.

Acest lucru este foarte evident și în slujba sfântă a sărbătorii de astăzi, în care Biserica îi cheamă și îi îndeamnă cu putere pe toți la urcușul pe înălțimile muntelui vederii celei duhovnicești.

Să ne ridicăm și noi din mocirla păcatelor și să ne înălțăm inimile la Hristos, petrecând mereu în sfințenie și frică de Dumnezeu, așa precum astăzi ne-am simțit cu toții sublim în Biserica Născătoarei de Dumnezeu, pentru care, împărtășiți fiind de o asemenea stare dumnezeiască, zicem și noi ca și Apostolul: „Doamne, bine este nouă să fim aici” (Matei 17,4). Trebuie și noi să ne schimbăm la față lăuntric în această viață, așa încât mintea lui Hristos să devină mintea noastră (potrivit apostolului Pavel în I Cor. 2,16), ca și în cealaltă viață să putem să ne învrednicim a intra în Slava lui Hristos în veacul ce va să fie.

 Strălucească, Dătătorule de lumină, și întru mine, păcătosul, lumina cea neapropiată. Amin!

Arhim. Siluan (Șalari)

10289912_930659660295882_3470956192330510522_n

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com