Sufletul copilului se hrăneşte cu dragoste - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sufletul copilului se hrăneşte cu dragoste

În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui, şi urmăreşte programului lui preferat. În opinia mea, toate aceste obiceiuri erodează sentimentul apartenenţei la o familie, legăturile dintre membrii ei şi efectele încă nici nu pot fi pe deplin evaluate.

Când ajungi să comunici mai mult la telefon cu copilul tău minor, chiar dacă are bonă, e semn că, pe lista ta de priorităţi, el nu e pe primul loc. Ştiu că protestezi – „tot ce fac, pentru el fac, să avem bani şi să ne meargă bine”. Banii sunt importanţi – în fiecare zi avem nevoie de atâtea lucruri, dar copilul nu are nevoie numai de haine, mâncare şi şcoală.

Sufletul lui se hrăneşte cu dragoste, or, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine. Educaţia copilului nu presupune numai şcoala – aceasta este numai partea formală, instituţională, a educaţiei lui. Educaţie înseamnă tot ce învaţă şi, de la tine, părintele său, copilul poate învăţa cel mai mult, or, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine!

Din Irina Petrea, Şi tu poţi fi SUPER NANNY. Cum să-ţi creşti bine copilul, Editura Trei, București, 2007, p. 108-109

mamazpt_dochka_1426245365

Contact Form Powered By : XYZScripts.com