Sufletul meu, încă, a rămas la Putna

“sunt neamuri care prind rădăcină în pământ ca pădurile şi ca ierburile.”

Tatăl meu este Ștefan, Am frate ce îi poartă numele tatălui, la fel, Ștefan. Bunelul de pe linia tatălui a fost Ștefan și de pe linia mamei, de asemenea, se numea Ștefan. Încă, și Moș Ștefan, mai am. Mă trag din neam de Ștefani, dar, mai ales, sunt din neam de Ștefani născuţi în munţi, căci și maică-mea ca și tatăl meu a luat de-acasă aceeași familie – Munteanu. Și ce bucurie mai mare poate fi alta, decît să îl ai ca ocrotitor și protector al neamului pe Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare?!

Zilele trecute ne-a învrednicit Dumnezeu să ajungem, din nou, la mănăstirea Putna. Nu sunt cuvinte mari când spun că Sfânta Mănăstire Putna este locul unde simt că mă întorc de fiecare dată ca acasă și aceasta pentru că sufletul meu se trage în aceste locuri și își găsește împlinire.

De mai bine de 500 de ani, mănăstirea Putna stă falnică, măreață și impunătoare, or, aici odihnește de veci Domnitorul Țării Românești, Ștefan cel Mare.

Chiar dacă, drumul pare a fi obositor și lung, căci de la Chișinău pînă la mănăstirea Putna sunt 350 de km, totuși, sufletul își găsește, măcar pentru o zi, puțină tihnă.

Liniștea din jur ți se instaurează în suflet cum numai intri pe poarta mănăstirii. Acolo găsești pace și credință. Frumusețea slujbelor, florile de jur împrejur, fețele senine și tăcute, toaca, clopotele te fac să înțelegi cum arată un adevărat colţ de rai. După Putna, te întorci încărcat duhovnicește, chiar  preschimbat pe interior …

De aceea, cred cu tot sufletul, că am fost binecuvîntați de Domnitorul Ștefan ce Mare prin moștenirea lăsată din mila Domnului.

Mulțumim lui Dumnezeu că a îngaduit să mergem și în acest pelerinaj, pe care ni l-am dorit mult !

A consemnat Magdalena Munteanu