Suprema terapie împotriva deznădejdii
18:38, marți, 15 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: activitate, bucurie, deznadejde, duh, munca, nădejde, ocupatie, Părintele Savatie Baştovoi, remediu, rost, suflet, terapie pentru suflet, vindecare

Care este suprema terapie împotriva deznădejdii?
Nădejdea și munca. Munca nu în sensul prost, că ne ducem la cărat pietre neapărat. Dar să avem întotdeauna o ocupație. Omul ajunge să deznădăjduiască, pentru că s-a pierdut pe sine, am zis, pentru că nu-și mai găsește un rost.
Să începem a face ceva, orice: pictați, cântați, croșetați, să ai ceva de care ochiul tău să se bucure și celorlalți să le fie de folos. Și atunci, tu nu vei mai avea timp să lași loc acestui duh.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 92


În data de 24 noiembrie 2022, în incinta Gimnaziului Voinova, raionul Strășeni, s-a desfășurat seminarul teoretico-practic la religie...
Orice familie trebuie să aibă tradiția unei vieți de familie, adică tradiția păstrării ierarhiei: cinstirea tatălui și a mamei, stima...
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu...
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău