Tabor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Tabor

9:00, sâmbătă, 19 august, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

„Desigur, fericiţi au fost cei trei Apostoli care au văzut pe Domnul strălucind pe munte. Dar şi noi, numai dacă vom voi, putem să vedem pe Iisus strălucit, nu ca dânşii pe munte, ci încă şi mai strălucit. Atunci, fiind cu ucenicii Săi, S-a arătat numai într-o astfel de strălucire pe cât ei suportau, dar la sfârşitul veacurilor, El va veni întru deplina strălucire a Tatălui şi înconjurat nu numai de Moise şi Ilie, ci şi de nenumărata oştire a îngerilor, a arhanghelilor şi a heruvimilor“. Sfântul Ioan Gură de Aur

 

***

Din glorie, venind smerit în lume,
Isus avea o cruce de purtat.
Dar ucenicii, dornici de renume,poezie
un rege pământesc au aşteptat.poezie

Şi dintre toţi sunt trei ce par în frunte:
pe nume Petru, Iacov şi Ioan.
Ei se grăbesc să urce pe un munte,
înaripaţi de-un nou şi sfânt elan.

Şi-atunci spre a-i vedea mai clar destinul,
Isus, ajuns pe muntele Tabor,
îmbracă peste trupul Său seninul
de soare şi de har strălucitor.

El vrea să I se vadă-mpărăţia,
ce-n mii de inimi o va răspândi,
când va-ntrona în ele bucuria
iertării şi trăirii zi de zi.

Îi vor cunoaşte-acum cei trei puterea
şi măreţia Sa de Prinţ Divin,
purtând în trup, pe-o cruce grea, durerea
ce-o va simţi în fiecare spin ?

Şi Moise şi Ilie-apar pe munte,
să stea de vorbă singuri cu Isus.
Când vin ocări şi spini să te înfrunte
vei fi tu gata-n rugi să urci mai sus ?

Isus Se-mbracă-n haine lucitoare,
ca raza soarelui zâmbind pe cer.
Taborul, pregătit de sărbătoare,
vrea să priceapă-al slăvilor mister.

Stau ucenicii, plini de bucurie,
şi de uimirea care i-a cuprins.
– „Să facem, Doamne, trei colibi: şi Ţie
şi oaspeţilor Tăi din necuprins!”

Dar Petru-atunci, vai, nu ştia ce spune,
precum şi noi, spre Domnul cu mult zel,
ne înălţăm spre cer în rugăciune,
dar nu prea ştim ce cerem de la El.

Vibra Taboru-n imnuri de iubire.
Ilie, Moise cu Isus vorbesc.
Dar ucenicii slabi, fricoşi din fire,
o, iată-i la pământ se prăbuşesc.

Dar după ce mărirea se ridică
şi ei rămas-au numai cu Hristos,
Domnul le-a zis: – „O, nu vă fie frică!”
Şi-au coborât pe-acelaşi drum în jos.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com