Articole din rubrica Articole
Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită
Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept…
9:36, luni, 25 mai, 2015 | Continuarea
Minunile sunt răspunsul Părintelui ceresc la rugămintea fiilor Săi
Prin rugăciunile unui simplu preot, în zilele noastre, dar și în vechime, s-au vindecat și se vindecă bolnavii, cedează bolile, în timp ce prin rugăciunea comună, în procesiuni, pe câmpuri, ogoare, grădini și podgorii, se săvârșesc minuni de către Dumnezeu, de către Maica Domnului și de către toții sfinții. Și acestea se întâmplă tot timpul….
4:27, duminică, 3 mai, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc