Articole din rubrica Vieţile Sfinţilor
Viața Sfântului Alexandru din Svir
Cuviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la pricepere decât cei de o…
9:27, vineri, 12 septembrie, 2025 | Continuarea
Rugăciunea Sfântului Alexandru din Svir pentru toate zilele
Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține…
8:24, vineri, 12 septembrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Alexandru din Svir
Condacul 1: Plăcutule ales al lui Hristos şi făcătorule de minuni, Cuvioase Părinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasă a lui Dumnezeu lumea ai luminat şi vieţuirea ta cu virtutea şi cu mulţimea facerilor de minuni ai împodobit, cu dragoste în cântări duhovniceşti te lăudăm: iar tu, îndrăzneala către Domnul având, cu…
8:15, vineri, 12 septembrie, 2025 | Continuarea
Sfântul Alexandru din Svir vindecă o fetiţă bolnavă
Oricine ştie că nu există durere mai mare pentru o mamă ca boala copilului ei, iar dacă acea boală este incurabilă, atunci durerea mamei este de zece ori mai mare. Cu o astfel de povară grea a intrat în biserică o femeie tânără, ţinând în braţe o fetiţă de cinci ani. Fetiţa era o fiinţă mică,…
10:48, joi, 30 aprilie, 2020 | Continuarea
Noi apariții editoriale: Sfântul Alexandru de Svir. Viața și Minunile
Frați creștini, recent a fost editată cartea Sfântul Alexandru de Svir. Viața și Minunile. Această lucrare a fost tradusă din limba rusă și retipărită în română, cu Binecuvântarea P.S. Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, cu purtarea de grijă a Protoiereului Andrei Percic, paroh al bisericii cu hramul „Sf. Prooroc Ilie, s. Cioara, r, Hîncești. Vînătorul care din…
9:45, luni, 8 iulie, 2013 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova