Articole din rubrica Arsenie Boca, Articole, Sfaturi duhovnicești
O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad!…
Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârşirea…
1:44, luni, 4 mai, 2015 | Continuarea
1 mai…creştinesc? Peste 95.000 de români au fost în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca
Aproximativ 95.000 de oameni au fost în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, în cele trei zile ale minivacanţei de 1 Mai, potrivit estimărilor oficiale ale Jandarmeriei Hunedoara. „Sfârşitul de săptămână a adus un număr impresionant de pelerini care au trecut pragul Mănăstirii Prislop, numărul acestora fiind de aproximativ 95.000. Prin…
11:11, luni, 4 mai, 2015 | Continuarea
O icoană din Vaslui cu Arsenie Boca „plânge” de zile întregi. Localnicii sunt convinși că asistă la o minune dumnezeiască
Arsenie Boca face intr-adevar minuni, sunt convinsi localnicii dintr-un sat din Vaslui. Imaginea sa, adusa de la manastirea Prislop, lacrimeaza, sustin ei, de zile intregi. Oamenii cred ca se afla in fata unei minuni si se roaga fierbinte. Daca e semn bun sau rau, parerile sunt impartite, dar tot mai multi spun ca Sfantul Ardealului…
12:22, sâmbătă, 2 mai, 2015 | Continuarea
Puterea rugăciunii
Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Puterea lui Dumnezeu îţi repară mintea şi-ţi…
8:02, luni, 20 aprilie, 2015 | Continuarea
Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Părintele Arsenie Boca despre asceză.
Câteva cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca despre curățire/asceză: 6. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu…
7:00, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea
Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului. Părintele Arsenie Boca despre adevăr.
Câteva cuvinte ale Părintele Arsenie Boca despre adevăr: 1. Adevărul este fiinţă vie. 2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. 3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât…
3:32, luni, 13 aprilie, 2015 | Continuarea
Controversata moarte a părintelui Arsenie Boca: iradiat, torturat, răstignit de Securitate. Ultima minune făcută de Sfântul Ardealului Citeste mai mult: adev.ro/nmkopx
Părintele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai României, a murit pe 28 noiembrie 1989 şi a fost înmormântat, cinci zile mai târziu, la Prislop, în locul ales chiar de el, în prezenţa a 2000 de oameni. Iată o analiză a lucrurilor care se ştiu despre moartea lui Boca, un subiect extrem de…
10:03, vineri, 10 aprilie, 2015 | Continuarea
Învăţături ale lui Arsenie Boca pentru bogaţi şi săraci: „Deşertăciunea e a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele“
Vă prezentăm câteva dintre sfaturile lui Arsenie Boca destinate oamenilor care iubesc bogăţia. 1 Bogăţia îl strică pe om „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică. Iar o viaţă de patimi strică şi mintea, care odată stricată nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le…
12:44, marți, 7 aprilie, 2015 | Continuarea
Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă
Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem…
10:52, miercuri, 25 martie, 2015 | Continuarea
Pr. Arsenie Boca – Suferinţa poate fi întoarsă în favorul nostru
Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări,…
9:30, marți, 24 martie, 2015 | Continuarea
Peste 35.000 de oameni au venit la mormântul părintelui Arsenie Boca în acest weekend
În acest wekend, peste 35.000 de oameni au venit în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. Estimările aparţin jandarmilor hunedoreni, care au asigurat ordinea publică la eveniment. “În zilele de 21 şi 22 martie peste 35.000 de credincioşi au venit în pelerinaj la Mănăstirea Prislop”, a spus un reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi al…
9:24, luni, 23 martie, 2015 | Continuarea
“Lăsaţi-i, sunt din Legea cea veche”
Fiind vorba despre unii oameni care, în lume fiind, se poartă corect, nu fură, nu mint, nu desfrâneaza, Părintele a spus: “Lăsaţi-i, sunt din Legea cea veche. Acolo zice: Să nu …, să nu … Dar găndiţi-vă că Mântuitorul zice de nouă ori: “Fericiţi sunt …, dar nu despre cei ce nu mint, nu fură…
8:30, luni, 16 martie, 2015 | Continuarea
Preotul Simion Săsăujan: Părintele Arsenie mi-a spus să înțeleg, ca preot, neputințele oamenilor
Părintele Simion Săsăujan s-a născut în urmă cu 76 de ani, la data de 27 aprilie 1939, în județul Sibiu, comuna Chirpăr, satul Săsăuș. Și-a început activitatea de preot în anul 1966, în parohia Mihăileni, unde a slujit timp de 5 ani, alți 20 de ani a fost preot în Agnita, iar de 25 de…
6:54, luni, 16 martie, 2015 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca – Viața conjugală și bolile femeilor
Așa cum spunea părintele, adesea doctor, Arsenie Boca, bolile își au obârșia în suflet, în minte, de la dezechilibrul mintal sau de la modul în care privim lumea și ne trăim viața. Anxietatea femeii, bolile nervoase Femeia e necesar să fie căsătorită de la vârsta împlinirii fiziologice, după 20 de ani. Pentru menținerea sănătății, ea…
9:45, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea
Până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine…
Până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii. Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră. Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti….
5:16, luni, 9 martie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice