Articole din rubrica Monitorizarea presei
Senator american, presat de cea mai mare organizație ateistă din SUA să nu mai posteze pe Twitter versete din Biblie
Cea mai mare organizație atee din SUA îi cere senatorului republican Marco Rubio să înceteze să mai posteze pe contul său de Twitter versete biblice, acuzând că o astfel de atitudine reprezintă o încălcare a Constituției Statelor Unite. Mai mult, cei de la Freedom From Religion amenință că îl vor aduce în fața instanței dacă…
8:03, luni, 28 august, 2017 | Continuarea
Un matematician răspunde noilor atei
John Lennox este profesor de Matematică la Universitatea din Oxford și unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai momentului. A ținut numeroase conferințe în America de Nord, Europa de Vest și de Est și a fost angajat în dezbateri publice cu unii dintre cei mai importanți atei. Este căsătorit cu Sally și au trei…
8:09, joi, 10 noiembrie, 2016 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc