Articole din rubrica Citate și cugetări, Sfaturi duhovnicești, Sofian Boghiu
A te ruga înseamnă a respira atmosfera divină
Când intră în om harul Duhului Sfânt, îi adună mintea și-l face atent și smerit, aducându-i aminte de păcatele sale, de moarte și de judecata viitoare. Îi umple sufletul de o umilință adâncă și-l mișcă spre plâns, îi face ochii blânzi și plini de bunătate, și cu cât se apropie harul mai mult de om,…
8:55, marți, 17 iulie, 2018 | Continuarea
Cheia pentru viaţa duhovnicească este rugăciunea
Să vă rugaţi lui Dumnezeu cu mâinile deschise. Aceasta este taina sfinţilor. Îndată ce-şi întindeau mâinile, îi cerceta harul dumnezeiesc. Părinţii Bisericii folosesc – ca fiind cea mai aducătoare de roade – rugăciunea scurtă: „Doamne Iisuse Hristose, miluieşte-mă”. Cheia pentru viaţa duhovnicească este rugăciunea. Nimeni nu te poate învăţa rugăciunea: nici cărţile, nici Bătrânul, nimeni….
4:30, luni, 12 octombrie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc