Articole din rubrica Articole, Paisie Aghioritul, Sfaturi duhovnicești
Când cineva se lasă în seama lui Dumnezeu, El nu-l lasă
Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserică, deşi îi era absolut necesară. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă în Dumnezeu. Într-o zi, s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa că Dumnezeu îi va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca să…
8:04, marți, 2 iunie, 2015 | Continuarea
Pâinea îngerilor
Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar și talent care-ți aduce satisfacții văzute aici, adică pe loc. Să arunci măcar un zâmbet de soră unui sărac, dacă nu ai un ban pentru pâinea lui atât de nesigură. Pâinea aceasta se numește pâinea îngerilor și deci zâmbetul îngerilor. Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori…
3:00, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Să nu socotiţi, fraţilor, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică
Şi pentru Sfânta Liturghie, să ştii lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci şi cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăieşti cu nimeni, ci să iei aminte cu frică şi cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine care…
8:43, sâmbătă, 9 mai, 2015 | Continuarea
Nu înceta să faci milostenie
Din mâinile lui Hristos nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi….
7:26, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea
Câți bani costă o minune?
O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere. În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă….
9:01, luni, 20 aprilie, 2015 | Continuarea
Inventatorii de boli. Cum sunt transformați oamenii sănătoși în cumpărători de medicamente. Industria farmaceutică exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului
O colosală rețea, formată din industria farma, medici plătiți de aceasta și un lobby agresiv exploatează temerile atavice ale oamenilor, pentru a-i convinge că sunt bolnavi și trebuie să se trateze. Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, arătându- şi…
4:11, sâmbătă, 18 aprilie, 2015 | Continuarea
Orice cer de la Maica Domnului îmi trimite…
Am cunoscut un bătrân fără griji, simplu, smerit, cu multă încredere în Hristos și în Maica Domnului. Era din Rizokarpaso, din partea Ciprului ocupată astăzi de turci și a venit în Sfântul Munte Athos, când și acesta era sub stăpânirea turcească. A adormit acum doisprezece ani la vârsta de o sută și șase ani. În…
6:34, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință…
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipsește bunăvoința, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogați. Bogații nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulți și cu toate acestea,…
1:27, miercuri, 8 aprilie, 2015 | Continuarea
În doar 30 de zile, românii au strâns peste 50.000 de dolari pentru a-i salva VEDEREA unei fetițe de 8 luni
La numai 30 de zile de la lansarea apelului umanitar de către Asociația „Salvează o inimă”, românii au reușit să strângă 51.540 de dolari, sumă care o va ajuta pe Maria Maximiuc, să vadă pentru prima oară în viață. Fetita, in varsta de doar 8 luni, este programata in data de 27 aprilie a.c., la…
11:18, luni, 30 martie, 2015 | Continuarea
O mare minune a Maicii Domnului cea Grabnic Ajutătoare
După ce-i murise soțul, o doamnă din Megara a fost înștiințată de Serviciul Fiscal să se prezinte la oficiul local pentru reglementarea unei mari datorii pe care soțul o făcuse prin firmele pe care le avea. S-a dus așadar la Fisc ca să afle despre ce sumă de bani este vorba și despre cum se…
8:31, miercuri, 18 martie, 2015 | Continuarea
„Tată, pot să cumpăr o oră din timpul tău?”
– Tată, pot să te întreb ceva?, îl întreabă fiul pe tată său. – Da, desigur. Ce s-a întâmplat?, îi răspunde tatăl. – Tată, câți bani câștigi într-o oră acolo unde lucrezi?, l-a întrebat fiul din nou. – Aceasta nu-i treaba ta. De ce întrebi așa ceva?, a întrebat oarecum enervat tatăl său. – Vreau…
12:53, sâmbătă, 7 martie, 2015 | Continuarea
Greutățile din drumul nostru
Odată, într-o ţară, demult, regele ei dădu ordin să se pună o piatră mare de tot, chiar în mijlocul unui drum. Apoi se ascunse în apropiere, ca să vadă dacă vreun supus al lui va înlătura piatra sau nu. Unii dintre cei mai de seamă oameni ai regatului, sfetnici, bogaţi comercianţi, curtezani, sosiră, priviră piatra…
9:36, luni, 2 martie, 2015 | Continuarea
De ce doarme copilul din braţele cerşetoarei?
Un text cutremurator circulă în mediul online, este preluat pe bloguri și pe Facebook și ne deschide ochii cu privire la problematica cerșetoriei. Nu cunoaștem autorul acestui material apărut pentru prima data în enegleză, dar el ne sugerează să preluăm povestea și să o transmitem mai departe pentru ca tot mai mulți oameni să conștientizeze…
5:06, joi, 19 februarie, 2015 | Continuarea
Lucrul cel mai important este să ne creştem copiii în Domnul
Pâna când vom mai fi doar carne? Pâna când o să ne tot aplecăm spre pamânt? Să lăsam totul şi prima noastră grijă să fie aceea de a ne creşte copiii în învăţătura şi certarea Domnului Iisus Hristos. Dacă copilul învaţă de la început să se gândească la virtute, atunci deja a dobândit cea mai…
8:35, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea
Ce îmi lipseşte mie, părinte?
A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc. Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în…
2:53, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice